Somnul nu îți face doar tenul frumos, ci te ajută să lași deoparte toate problemele și să te refaci complet pentru o nouă zi de muncă.
Indiferent de stresul existent în stilul tău de viață, 8 ore de somn îți sunt suficiente pentru a te recupera pe timpul nopții. Făcând un calcul matematic, dacă obișnuiești să dormi doar 6 ore și jumătate pe noapte, într-un an vei fi privată de nici mai mult, nici mai puțin de 546 de ore de ore de somn.
Orele reduse de somn îți pot crea probleme la serviciu sau la școală pentru că nu te vei trezi la timp, nu te vei putea concentra, vei adormi la ședințe și vei fi irascibilă și deprimată.
– Copiii – nou-născuții au nevoie de 16 ore pe zi de somn pentru a crește mari și frumoși. Copiii de la 6 luni la 3 ani au nevoie de 14 ore de somn pe zi si, pe măsură ce cresc, orele de odihnă se reduc.
– Adolescenții – au nevoie de 9 ore de somn pe noapte.
– Adulții – de la 7 la 8 ore pe noapte, în funcție de activitățile și stilul fiecăruia de viață.
– Femeile însărcinate – trebuie să doarmă ceva mai mult în primul trimestru de sarcină și după sarcină pentru a se reface complet.
Totul ține de un stil de viață echilibrat – când ești odihnită și relaxată, ai suficientă energie de a te ține de dietă sau de a rezolva cu succes treburile casnice. Iar dacă nu-ți muți dormitorul în bucătărie, șansele de a slăbi sunt maxime.
Dacă ai probleme cu somnul, renunță la cafea în ultima parte a zilei, redu numărul țigărilor sau schimbă-ți pur și simplu patul. Cumpără-ți un pat mai confortabil, alege-ți lenjeria de pat în culorile care te liniștesc, asta dacă nu preferi să dormi la prieteni.
Iată alte câteva trucuri care te vor ajuta să adormi mai ușor:
1. Păstrează-ți un program regulat – încearcă să mergi la culcare și să te trezești la aceeași oră în fiecare zi, chiar și în weekend, pentru a-ți fixa orele de somn.
2. Fă-ți un ritual înaintea culcării – fă o baie fierbinte, ascultă muzică de relaxare, bea o ceașcă de ceai de plante și întinde-te în pat.
3. Relaxează-te înainte să adormi – meditează, pune-ți gândurile în ordine și liniștește-te înainte să adormi.
4. Aruncă ceasul pe fereastră – fă-l să nu mai ticăie la fiecare secundă pentru că îți va da impresia că nu vei mai adormi până dimineață. Dacă nu găsești o ascunzătoare potrivită, aruncă-l pur și simplu pe fereastră.
5. Uită de mesele sățioase – o masă greoaie poate influența somnul. Încearcă să mănânci cu 2-3 ore înainte de culcare pentru a fi sigură că digestia se va desfășura în condiții normale.
6. Bea lapte – produsele lactate conțin o substanță care te va face să dormi ca un prunc. O cană caldă cu lapte te va relaxa complet.
Sursa www.idieta.ro
