Festivitate

574 de elevi militari, aplaudați pentru rezultatele din acest an școlar, pe platoul colegiului din Câmpulung

Festivitatea de premiere de la Colegiul Militar. Foto elev caporal Matei Trofin

574 de elevi militari au scris încă o filă în cartea Cetății de la poalele Rarăului, joi, 20 iunie, odată cu ceremonia dedicată sfârșitului de an școlar și de încheiere a studiilor liceale ale promoției „Avram Iancu – 200”, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung.
Cei 574 de elevi s-au aliniat, pentru ultima dată în această formulă, pe platoul dintre zidurile Cetății, pentru a-și lua rămas bun de la încă un an de învățământ și pentru a-și sărbători reușita.
Au fost felicitați și premiați peste 200 de elevi care au obținut rezultate foarte bune la învățătură.
S-au acordat premii din partea Statului Major al Apărării și din partea Fundației „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, elevilor ștefăniști olimpici la fazele naționale ale olimpiadelor școlare.
Totodată, în cadrul ceremoniei, elevul sergent-major Tudor Curcă a fost avansat la gradul onorific de plutonier-adjutant.

574 de elevi militari, aplaudați pentru rezultatele din acest an școlar, pe platoul colegiului din Câmpulung
574 de elevi militari, aplaudați pentru rezultatele din acest an școlar, pe platoul colegiului din Câmpulung

Tudor a încheiat anul școlar cu media 10 și s-a remarcat pe parcursul celor trei ani de liceu prin rezultate foarte bune la învățătură, calificări la etapa națională a olimpiadei de limba engleză, precum și prin comportament exemplar.
Avansarea a fost oficiată de locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general de brigadă Daniel Pop, locțiitorul șefului Direcției Operații a Statului Major al Apărării, general de brigadă doctor Cornel-Traian Scurt, împreună cu comandantul colegiului, colonel Lucian-Cătălin Cojocaru.
119 absolvenți
Un alt moment important din timpul desfășurării ceremoniei a fost cel în care absolvenții promoției 2024 „Avram Iancu – 200” au predat cheia colegiului reprezentanților claselor a XI-a, ca simbol al continuității tradițiilor și valorii generațiilor de elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”.
A fost conferit titlul de Clasă Erou „Căpitan – Erou Aurel Vasilescu” clasei a XI-a A, pentru performanțele obținute în acest an școlar și titlul de Profesorul Anului, prof. Daniela Evghenia Cârloanță.
Pentru cei 119 absolvenți ai promoției „Avram Iancu – 200”, ceremonia a avut o însemnătate aparte, a fost și va rămâne un moment unic.
„De astăzi, 119 tineri se avântă spre un nou început, un alt necunoscut, spre o nouă provocare.
Vă dorim mult succes în drumul ales, să vă atingeți toate obiectivele propuse, să îndrăzniți să visați și să aveți încredere în forțele proprii! Suntem mândri de voi și de reușitele voastre!

Festivitatea de premiere de la Colegiul Militar. Foto elev caporal Matei Trofin
Festivitatea de premiere de la Colegiul Militar. Foto elev caporal Matei Trofin

Momentul festiv s-a încheiat cu defilarea subunităților de elevi în aplauzele celor prezenți.
Le dorim absolvenților promoției 2024 mult succes la examenele viitoare și celor mai mici, vacanță frumoasă!”, au mai completat reprezentanții colegiului.
La activitățile prilejuite de închiderea anului școlar au participat locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general de brigadă Daniel Pop, locțiitorul șefului Direcției Operații a Statului Major al Apărării, general de brigadă doctor Cornel-Traian Scurt, comandanți ai unităților militare din județul Suceava, foști comandanți și locțiitori ai colegiului câmpulungean, reprezentanți ai Fundației „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, Părintele Arhimandrit Hrisostom Ciciu de la Mănăstirea Putna, precum și un numeros public format din personalul instituției și familiile elevilor militari.

Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională