De la o vreme plătesc zeciuială. A zecea parte din tot ce câștig o dau Domnului. Am citit la Părintele Ilarion Argatu cum e cel mai bine să faci asta: să ajuți acolo unde se construiește un Sfânt Locaș cel mai aproape de tine. Nu e nevoie să bat cale lungă: în centrul orașului Gura Humorului se fac lucrările de finisaj la Catedrala Nașterea Maicii Domnului.
Acum vreo două săptămâni mi-au venit niște bani din mai multe locuri. M-am pus să socotesc cât am de dat și mi-au ieșit 57 de lei.
Două zile, sâmbătă și duminică, n-a fost deschis la catedrală. N-am putut să-mi dau zeciuiala. Luni, mergând spre centru, îmi aduc aminte că trebuie să dau cei 57 de lei. Intru în catedrală, mă închin și mă duc la cutia de la icoana Maicii Domnului, unde se strâng bani pentru construcție. Sunt sigur că mai am la mine 30 – 40 de lei. “Îi dau pe ăștia”, îmi zic, “și mai vin o dată, după-amiază, după ce trec pe la bancă”. Îmi scot banii din buzunare, mai mult hârtii de 5 lei și un leu și îi socotesc. 57 de lei! Aveam la mine exact cât trebuia să dau. Nu a fost singura dată când Dumnezeu mi-a arătat că “și perii capului meu sunt numărați”. Mi s-a mai întâmplat să cumpăr produse exact de banii pe care îi aveam la mine. Dar acum faptul că aveam la mine exact 57 de lei a însemnat mai mult. M-am întărit în cugetul că e bine și plăcut lui Dumnezeu că plătesc zeciuială. Și în acela că Dumnezeu mă ajută, atunci când am în gând o faptă bună, să o duc la împlinire cât mai ușor. (de Marius IANUȘ)