Peste 560.000 de suceveni sunt așteptați duminică să se prezinte la urne pentru a vota la alegerile europarlamentare și la referendumul privind introducerea votului uninominal pentru alegerea reprezentanților în Parlamentul României.
Potrivit spuselor subprefectului de Suceava, Dumitru Pașniciuc, în județ sunt 562.376 de persoane cu drept de vot care, cel puțin teoretic, ar trebui să se prezinte la urne. Pașniciuc a mai precizat că în județ există și 707 persoane care, deși au mai mult de 18 ani, nu au dreptul să voteze, din diverse motive.
La nivelul județului Suceava există 1.008 secții de votare, 504 pentru alegerile europarlamentare și 504 pentru referendum. Subprefectul Dumitru Pașniciuc a mai precizat că au fost organizate și șase secții speciale, în spitalele din Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, la centrul de recuperare pentru persoane adulte din Sasca, la căminul de bătrâni al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
„În cursul zilei de mâine (n.r.- azi) funcționarii din Prefectură care s-au ocupat de organizarea alegerilor se vor deplasa pe 18 trasee din județ pentru a verifica modul în care au fost pregătite secțiile de votare. Și vreau să precizez că am insistat și am solicitat primăriilor să ia toate măsurile pentru ca secțiile să poată fi localizate și identificate cu ușurință”, a declarat Dumitru Pașniciuc.
El a adăugat că persoanele care nu au domiciliul în județ, dar vor să voteze aici, o pot face, fiind înscriși pe listele suplimentare aflate în secții. Subprefectul a subliniat faptul că aceste persoane vor putea vota doar după ce vor semna o declarație pe proprie răspundere prin care se declară că nu au mai votat în altă secție. Pașniciuc a spus că persoanele care votează în mai multe secții riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Secțiile de votare din județ se vor deschide începând cu ora 07:00 și vor fi închise la 21:00, atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendumului privind introducerea votului uninominal. Potrivit procedurilor, la alegerile europarlamentare sucevenii vor avea de ales viitorii reprezentanți ai României în Parlamentul European, votând lista unui partid. În ceea ce privește referendumul, sucevenii vor avea de ales între două variante „Da” sau „Nu”, în funcție dacă sunt sau nu de acord cu introducerea votului uninominal, respectiv alegerea deputaților și senatorilor în circumscripții, pe baza unui scrutin majoritar în două tururi.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că la referendumul organizat în luna mai 2007 pentru demiterea președintelui României, Traian Băsescu, la urne s-au prezentat doar 43,5% dintre sucevenii cu drept de vot.





