Comemorare

560 de ani de la asasinarea domnitorului Bogdan al II-lea

Comemorare Bogdan II
Comemorare Bogdan II

Primăria Comunei Udești și Societatea Culturală „Ștefan cel Mare” Bucovina organizează joi, 27 octombrie a.c., începând cu ora 12:30, cu prilejul inaugurării Centrului Civic Udești, un moment comemorativ pentru a marca împlinirea a 560 de ani de la asasinarea, la Reuseni, a domnitorului Bogdan al II-lea.
În cadrul manifestării va fi dezvelit și sfințit monumentul închinat domnitorului, va avea loc lansarea lucrării „Bogdan al II-lea, părintele celui mai mare român, Ștefan cel Mare”, autor dr. Mugur Andronic, și vor fi acordate diplome de „Cetățean de onoare”.

Recomandări

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile