Colaborare

5,5 milioane de lei sunt necesare pentru modernizarea drumului comunal Suceava – Lipoveni

Ion Lungu spune că este una din primele colaborări între membrii asociației de dezvoltare intercomunitară “Zona Metropolitană Suceava”
Ion Lungu spune că este una din primele colaborări între membrii asociației de dezvoltare intercomunitară “Zona Metropolitană Suceava”

Municipalitatea suceveană intenționează ca, în colaborare cu Primăria Mitocu Dragomirnei, să modernizeze drumul comunal care face legătura între municipiul Suceava și localitatea Lipoveni, pe o lungime de 3,7 km.
Conform primarului Ion Lungu, care a inițiat un proiect de hotărâre prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții, această lucrare se dorește a fi una din primele colaborări între membrii asociației de dezvoltare intercomunitară “Zona Metropolitană Suceava”, în acest caz municipiul Suceava și comuna Mitocu Dragomirnei.
În același timp, edilul sucevean le-a explicat membrilor Consiliului Local care au aprobat joi acest proiect faptul că un avantaj în implementarea sa îl constituie tocmai faptul că în localitatea care va beneficia cel mai mult de asfaltarea drumului există o comunitate puternică de ruși lipoveni, ceea ce ar facilita atragerea unor finanțări europene.
Conform proiectului de reabilitare și modernizare a drumului comunal DC 57 Suceava – Lipoveni, valoarea totală a investiției se ridică la 5,5 milioane de lei, durata de realizare fiind estimată la șase luni.
În prezent, respectivul drum comunal este din pământ, acesta devenind impracticabil în anotimpurile cu precipitații, ceea ce afectează mult activitățile economice și agricole ale zonei respective.

Recomandări

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026