Mărțișoarele, felicitările și mici cadouri speciale pentru 1 Martie și 8 Martie au „invadat” zonele intens circulate din municipiul Suceava, zeci de tarabe fiind deja amplasate pe trotuare.
Pentru această perioadă, a sărbătorilor Mărțișorului, Primăria Suceava a eliberat 55 de certificate de urbanism pentru comercializarea stradală a mărțișoarelor, în opt locații:
1. Strada Ștefan cel Mare (zona Policlinicii Areni) – șase standuri;
2. Bulevardul 1 Decembrie 1918 (zona Spitalului Județean) – trei standuri;
3. Strada Stațiunii (zona magazinului Premier) – patru standuri;
4. Bulevardul George Enescu (Curcubeul) – patru standuri;
5. Strada Ștefan cel Mare (Complex comercial Bucovina) – 20 de standuri;
6. Bulevardul George Enescu (vecinătatea filialei Aliantz Țiriac) – trei standuri;
7. Strada Petru Rareș – cinci standuri;
8. Strada Tineretului – zece standuri.
„În fiecare din aceste locații, suprafața închiriată pentru amplasarea standurilor de vânzare a mărțișoarelor este de 2 mp, pentru care se percepe o taxă de 4 lei/mp/zi”, a precizat viceprimarul Gavril Vîrvara.
În plus, fiecare comerciant a avut de achitat o taxă de 50 de lei pentru a obține autorizație de comerț ambulant ocazional.
Criza economică sau faptul că încă nu a început „febra” achiziționării de mărțișoare a făcut comercianții să mai reducă prețurile, pe tarabe fiind expuse mărțișoare și cadouri pentru toate buzunarele.
Astfel, mărțișoare interesante pot fi cumpărate chiar și cu 50 de bani bucata, altele, ceva mai sofisticate, cu 75 de bani sau un leu. Pentru cei care vor să ofere un mărțișor mai deosebit, există fel de fel de variante, la 3-4 lei bucata.