– Conducerea societății a decis deja concedierea, începând cu 22 noiembrie, a 224 de angajați din secția Tocare, Celuloză, Regenerare
Zvonurile conform cărora societatea AMBRO Suceava intenționează să facă disponibilizări în masă s-au adeverit. După două săptămâni de negocieri între patronat și sindicatul din cadrul societății, s-a luat decizia reducerii a 278 de posturi.
Potrivit liderului de sindicat, Costel Buta, de frica disponibilizării, în cele două săptămâni în care s-au purtat negocieri, 54 dintre angajații amenințați să-și piardă locul de muncă și-au înaintat demisia. Aceștia au preferat să-și găsească singuri un alt loc de muncă, chiar dacă astfel au pierdut salariile compensatorii oferite la disponibilizare.
„Cei 224 de angajați rămași pe lista de disponibilizări vor primi deciziile de concediere în cursul zilelor de luni și marți (n.r. 22 și 23 octombrie). Conform contractului colectiv de muncă, persoanele disponibilizate vor primi o perioadă de preaviz de 30 de zile, astfel încât concedierea efectivă se va face în 22 noiembrie”, a explicat Costel Buta.
Acesta a precizat că, în ciuda veștilor deloc plăcute, oamenii au reacționat cu resemnare, fiind depuse numai două contestații la decizia de disponibilizare. Una dintre aceste contestații a fost rezolvată în favoarea angajatului, decizia de concediere fiind anulată.
Persoanele ce vor rămâne fără loc de muncă vor primi salarii compensatorii, în funcție de vechimea înregistrată ca angajați la AMBRO. Cei cu o vechime de la 1 la 5 ani se vor alege cu 1,5 salarii de bază, cei cu vechime de 5 până la 10 ani vor primi 3 salarii de bază, iar cei cu o vechime mai mare de 10 ani vor fi recompensați cu 5 salarii de bază.
Conform notificării transmise Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, motivul pentru care AMBRO a decis închiderea unor secții ar fi pierderile mari înregistrate de societatea suceveană. Conducerea societății AMBRO a stabilit, în urmă cu o lună, că fabrica de celuloză trebuie închisă pentru modernizare, în vederea îmbunătățirii calității celulozei, a micșorării costurilor de producție și a eliminării problemelor de mediu pe care le are societatea. În primele șapte luni ale acestui an, AMBRO a înregistrat un deficit de aproximativ 15 milioane de lei (150 de miliarde de lei vechi). Patronatul intenționează să păstreze oameni numai în secțiile care au înregistrat profit în 2007, cum este secția în care se produce carton ondulat.






