Lenjerie în țiplă

500 de pijamale noi pentru pacienții Spitalului Județean



Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” cumpără obiecte de lenjerie. Pentru a veni în sprijinul pacienților care ajung pe paturile celei mai mari unități spitalicești din județ în urma unor evenimente neașteptate, conducerea Spitalului a achiziționat 500 de pijamale, care au fost deja distribuite în toate secțiile.
Pentru această investiție spitalul a plătit aproape 10.000 lei, fiecare pijama valorând aproape 17 lei. În plus, spitalul vechi a fost echipat și cu o stație de clorinare, vechea stație creând probleme deosebite în urmă cu câteva luni.
Acum două zile bugetul Spitalul Județean a fost suplimentat cu 900.000 de lei, bani ce urmează a fi redistribuiți în funcție de hotărârile Comitetului Medical și al Comitetului Director. Conform declarației directorului Costică Dăscăliuc, o parte din această sumă va fi redirecționată pentru bucătărie, care urmează să fie reabilitată complet. Conducerea spitalului dorește ca reamenajarea bucătăriei să nu disturbe activitatea, motiv pentru care lucrările de renovare se vor desfășura în timpul nopții, pentru ca dimineața, după curățenie, să se poată face mâncare pentru pacienți.
De asemenea, conducerea Spitalului Județean are în plan amenajarea unor centre de sănătate mintală separate pentru adulți și copii care, după cum prevede legislația în vigoare, este obligatoriu să fie în afara spitalului. Pentru realizarea acestor centre, Autoritatea pentru Sănătate Publică și cu conducerea spitalului au optat spre a folosi ca locații clădirea actualei școli de medicină „Cristiana”, unde se va face centrul pentru sănătate mintală pentru adulți. Centrul pentru copii va fi la subsolul policlinicii din municipiu.



Recomandări

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava
Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava