Primăria Suceava alocă 500 de milioane de lei vechi pentru achiziționarea de măști de protecție de unică folosință pentru elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar și pentru salariații primăriei care lucrează cu publicul.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că aceasta este suma care este alocată în prima fază și este destinată cumpărării a 25.000 de măști de protecție de unică folosință, în fața gripei cu virusul AH1N1.
„Avem 21.966 de copii preșcolari și elevi în învățământul preuniversitar și cadrele didactice. Consider că e bine să achiziționăm un stoc de 25.000 de măști de unică folosință, care ar costa aproximativ 500 de milioane de lei vechi. Vom stabili și măsuri concrete”, a arătat primarul.
Decizia de achiziționare a măștilor îi aparține primarului, care a precizat că a stabilit asta în calitate de șef al Comitetului pentru situații de urgență din municipiul Suceava, având în vedere că la pandemia de gripă cu AH1N1 cei mai expuși sunt copiii, iar școlile nu dispun de fonduri pentru a-și face stoc de măști.
„Încercăm să limităm și să controlăm fenomenul. Nu facem o afacere din această dramă, din 500 de milioane de lei vom vedea ce cumpărăm. Unele măști sunt foarte ieftine, altele sunt mai bune și se știe că masca poate reduce până la 50 la sută riscul de contaminare. Dacă este un focar într-o școală, este bine să le avem la îndemână. Este un gest de responsabilitate, dar asta nu înseamnă că le vom folosi mâine. Sunt pentru situații de forță majoră”, a precizat Lungu.
Fiind vorba despre o situație de urgență, nu este necesară achiziția prin licitație, ci se poate face prin negociere directă, ceea ce înseamnă că nu prețul cel mai mic va fi principalul criteriu de selecție, ci se poate avea în vedere și calitatea.