Eveniment

50 de educatoare, institutoare și profesori, prezenți la o sesiune de comunicări, la Cajvana

întâlnire Cajvana
întâlnire Cajvana

50 de educatoare, institutoare și profesori pentru învățământul preșcolar din județul Suceava au participat, sâmbătă, 2 februarie, la Grădinița cu Program Normal (GPN) Cajvana, la Sesiunea de comunicări și referate cu tema „Aspecte ale învățării colaborative în grădiniță”. Acțiunea a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, reprezentat de profesoara Daniela Răileanu, inspector pentru învățământul preșcolar, și colectivul de cadre didactice de la GPN Cajvana, sub îndrumarea directoarei Liliana Ungurean. Sesiunea a avut ca moderatori pe profesoarele Ioana Airoaie și Rodica Danileț, metodiste ale IȘJ Suceava.
Liliana Ungurean a declarat că „acțiunea a constituit un bun prilej de a împărtăși din experiențele și rezultatele pe care educatoarele din județ le obțin prin aplicarea metodelor interactive de grup și a învățării colaborative în munca cu preșcolarii.
Să fii mereu în preajma copiilor, să ții în palmă destinul lor și să reușești să le sădești în suflet cu toată dragostea, dorința de cunoaștere, aceasta este menirea educatorului”.

Recomandări

Primăria Cajvana a pregătit de „Zilele orașului” o paradă a portului popular, spectacole de excepție și premierea elevilor și sportivilor

Pe 12 și 13 iulie, în orașul Cajvana va avea loc o nouă ediție a festivalului „Din stejar, stejar răsare”

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate, desfășurat la Grădinița Obcini

Educatoarea unei grădinițe private, acuzată că ar fi lovit un copil. Printre altele, le-ar fi sugerat părinților o chetă pentru a-și cumpăra o blană