Frumusețe

5 minute pentru machiaj: Ești gata? Start!



5 minute pentru machiaj: Ești gata? Start!
5 minute pentru machiaj: Ești gata? Start!

Mai ai exact cinci minute la dispoziție până când trebuie să ieși pe ușă și încă nu ți-ai aplicat machiajul? Decât să te agiți gândindu-te că nu mai ai timp pentru machiaj mai bine pune-ți lista de mai jos undeva la vedere, adună-ți toate fardurile necesare și treci la treaba!
1. Aplică crema de față și întinde-o bine. Este recomandat să aștepți puțin până să aplici următorul produs, respectiv fondul de ten, dar de data asta timpul nu îți permite. Timp necesar: 30 secunde.
2. Aplică fondul de ten. Două variante sunt bune și recomandate: prima aplici fondul de ten cu degetele și în acest fel se întinde uniform și surplusul rămâne pe mână, iar a doua metodă este cu ajutorul unui burețel. Timp necesar: 50 secunde.
3. Aplică anticearcăn dar nu foarte mult căci vei încărca zona ochilor și cu fond de ten și cu anticearcăn. Dacă nu ai nevoie poți foarte bine să sari acest pas! Timp necesar: 25 secunde.
4. Aplică fardul de obraz . Ai grijă să fie cât mai puțin că nu este de preferat să îți dai cu foarte mult că nu ai timp să-l ștergi! Timp necesar: 25 secunde.
5. Aplică fardul de pleoape favorit. Este de preferat să fie unul deschis la culoare, ușor sidefat și poți să stai liniștită că este tot ce îți trebuie. Timp necesar: 25 secunde.
6. Aplică cu un creion pentru ochi negru, maro, gri sau orice altă culoare ți se potrivește o linie fină la colțul ochilor, atât cât să le accentuezi forma. Având în vedere că lucrezi contra cronometru în acest fel ai mai puține șanse să greșești conturul. Timp necesar: 30 secunde.
7. Aplică două straturi de mascara negru sau maro. Timp necesar: 35 secunde.
8. Dacă sprâncenele tale nu sunt bine conturate, cu un creion maro special pentru sprâncene trasează câteva fire atât cât să le dai o formă. Timp necesar: 25 secunde.
9. Cum nu ai timp să aplici rujul cu pensula specială, folosește un gloss. Având în vedere că ochii nu sunt puternic conturați, la buze poți să folosești cam orice culoare vrei atâta timp cât se potrivește și cu restul ținutei tale. Timp necesar: 20 secunde.
10. Aplică puțină pudră în special în zona T și pe nas, acolo unde pielea este de obicei lucioasă. Timp necesar: 20 secunde.
11. Aproape ai terminat: privește-te atentă în oglindă. Dacă mai vrei să modifici ceva, să mai adaugi un pic de fard – spre exemplu, acum este momentul căci în mai puțin de 15 secunde ți-au expirat cele 5 minute și trebuie să fii GATA!
Orice pas de mai sus care crezi că este inutil sau că nu ți se potrivește poate fi sărit oricând. Încrederea în propria persoană, sex-appealul și admirația celorlalți nu stau într-un fond de ten sau într-un luciu de buze. Important este să te simți tu bine!
Sursa: www.idieta.ro



Recomandări