Ofertă

5 lei, ședința de salinoterapie la Salinele Roman din cartierul Obcini



Camera destinată copiilor
Camera destinată copiilor

Reprezentanții Salinelor Roman din cartierul Obcini al municipiului Suceava au pregătit o nouă ofertă promoțională pentru cei care vor să facă salinoterapie, o ședință la singura salina de suprafață din județ fiind de doar 5 lei de persoană. Oferta e valabilă doar pentru cei care au recomandare de la medicul de familie sau de la un medic specialist.
„Pot să vină persoane din municipiul Suceava, dar și din tot județul. Cred că este un tarif unic în țară și tot ce pot să le recomand tuturor este să citească despre efectele salinoterapiei și despre cât de benefică este o cură în salină, iar marele avantaj este că salina noastră este chiar în oraș”, a declarat Adrian Hâncu, administratorul salinei din Obcini, de pe Strada Slătioarei, lângă grădinița cu program normal.
Salinoterapia, explică Adrian Hâncu, este foarte bună pentru cei cu astm, inclusiv pentru copii.Alături de bolnavii de astm și de cei cu alte probleme respiratorii, și fumătorii înrăiți se pot trata în camerele cu sare.
„Expunerea la aerul din salină stimulează eliminarea secrețiilor de la nivelul bronhiilor, reduce inflamațiile și iritațiile căilor respiratorii și calmează tusea. De aceea, specialiștii recomandă tratamentul în saline mai ales persoanelor cu astm bronșic, celor cu bronșită, cu sinuzită, cu infecții ale urechii, cu amigdalită, precum și persoanelor cu alergii precum rinita. Un alt beneficiu major al salinoterapiei este stimularea sistemului imunitar. Astfel, pe termen lung, această terapie tonifică organismul și îl protejează de infecții. De asemenea, inhalarea aerosolilor din saline reglează metabolismul și ajută la tratarea unor probleme cauzate de stres, precum tulburările de somn și anxietatea”, completează Adrian Hâncu.
La Salinele Roman, datorită concentrației mult mai mari de aerosoli salini, o oră de expunere echivalează cu patru ore în salinele naturale, temperatura de confort este stabilă, între 18-22 de grade, vară-iarnă, iar nu în ultimul rând, este eliminată fobia de adâncime.
Salina din Obcini a fost construită din tone de sare aduse de la Salina Slănic Prahova, iar în interior sunt două camere, una pentru adulți și una pentru copii.
„Organismul uman reacționează diferit la terapie, în multe cazuri chiar după prima ședință. La început apare o tuse seacă, apoi scurgeri nazale și în final tusea expectorantă, rolul salinei fiind acela de a ajuta la eliminarea secrețiilor cu care este încărcat aparatul respirator”, completează Adrian Hâncu.
Accesul la salina din cartierul Obcini se face prin programare telefonică la 0741 623 959.


Copiii se joacă și fac și salinoterapie în același timp
Copiii se joacă și fac și salinoterapie în același timp
Zeci de tone de sare de la Salina Slănic Prahova au fost aduse la salina din Obcini
Zeci de tone de sare de la Salina Slănic Prahova au fost aduse la salina din Obcini
Camera destinată copiilor
Camera destinată copiilor


Recomandări