48.000 de măști de protecție, trimise la Suceava din Yinchuan, China

Mască de protecție
Mască de protecție

Un transport de 48.000 de măști de protecție a ajuns recent la Suceava din Yinchuan, capitala Regiunii Autonome Ningxia Hui, China, care s-a asociat cu municipiul Suceava, la finele anului trecut.
Primăria Suceava a apelat la sprijinul acestora și când a făcut achiziția celor 10 ventilatoare mecanice cu care a dotat secția de ATI a Spitalului Județean, pe lângă produsele achiziționate partenerii chinezi trimițând și donații de materiale, dintre care 10.000 de măști de protecție, care au fost date tot unității spitalicești.
„Din cele 48.000 de măști de protecție donate acum, 20.000 le vom oferi medicilor de familie, un proiect de hotărâre de CL urmând să fie discutat joi, pe lista suplimentară”, a precizat edilul sucevean, Ion Lungu.
Restul măștilor de protecție urmează să fie utilizate în primărie și în unitățile din subordine.

Recomandări

Deputatul USR Emanuel Ungureanu trage un semnal de alarmă cu privire la neglijența unor angajați ai Spitalului Județean Suceava

Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

Sprijin financiar de 1,2 milioane lei, de la Primăria Suceava pentru Centrul Eparhial – Seminarul Teologic al Arhiepiscopiei

Sprijin financiar de 1,2 milioane lei, aprobat în Consiliul Local Suceava pentru Centrul Eparhial - Seminarul Teologic al Arhiepiscopiei