Transfer

47 de persoane cu dizabilități de la Costâna, mutate la Mitocu Dragomirnei

– Inaugurarea serviciilor alternative oferite acestor bolnavi va avea loc mâine, la ora 10:00
47 de persoane adulte cu dizabilități de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Costâna vor fi transferate în noul centru de recuperare și locuințe maxim protejate, construit la Mitocu Dragomirnei. Inaugurarea noilor servicii alternative va avea loc mâine, la ora 10:00. Este vorba de un program PHARE care are ca obiectiv „egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap, prin reforma sistemului de protecție a persoanelor cu dizabilități”.
Restructurarea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Costâna se realizează prin înființarea de servicii alternative noi, rezidențiale: locuințe maxim protejate și Centru de Recuperare și Reabilitare. Valoare totala a proiectului este de peste 520 de mii de euro, din care 52.223 de euro provin de la Consiliul Județean Suceava.
Grupul țintă al proiectului este de 212 persoane adulte cu dizabilități, rezidente în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna dar, pentru început, beneficiarii direcți sunt 47 de persoane adulte cu dizabilități, din care 10 persoane cu abilități ridicate, pentru locuința maxim protejată, și 37 de persoane cu abilități medii, pentru Centru de Recuperare și Reabilitare. Ambele imobile sunt nou-construite pe un teren oferit de Primăria din Mitocu Dragomirnei.

Recomandări

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora