Alte 450 de ambulanțe noi, în valoare de peste 75 milioane de lei, vor fi repartizate, până la sfârșitul lui noiembrie, serviciilor de ambulanță și spitalelor, după ce luna trecută alte 250 de salvări pentru tratamente la domiciliu au fost aduse în țară, a anunțat, ieri, ministrul Sănătății.
„Prezentăm astăzi încă două tipuri de ambulanțe pe care le-am achiziționat și care vor fi repartizate serviciilor de ambulanță și spitalelor din țară. Sunt două tipuri de ambulanțe de transport – tip A1 și tip A2. Până la sfârșitul lunii noiembrie vor fi livrate 150 de ambulanțe de transport de tip A2 și 300 de bucăți de tip A1, toate în valoare totală de 76.236.300 milioane de lei”, a spus ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.
Demnitarul a adăugat că aproape a fost finalizată repartizarea către autoritățile de sănătate publică din teritoriu a celor 250 de ambulanțe destinate pentru consultațiile de urgență la domiciliu, până în 15 noiembrie mai fiind de trimis doar 50.
Foto Mediafax






