Suceava

4,4 milioane de euro pentru reabilitarea termică a o mie de apartamente

Ion Lungu: “Până acum avem cereri de la populație pentru termoizolarea a peste 5000 de apartamente”

Aproape o mie de apartamente din municipiul Suceava ar urma să beneficieze anul acesta de finanțare în cadrul programului de reabilitare termică a clădirilor. Lista care va fi depusă astăzi la București de primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost aprobată ieri în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local.
Lista cuprinde 31 de blocuri, în special din zona centrală a orașului, cu o vechime considerabilă, costurile de reabilitare termică a acestora fiind estimate la 4,4 milioane de euro.
La fiecare dintre blocurile la care proprietarii și-au dat avizul să fie prinși în programul național de reabilitare termică și la care au fost făcute toate documentațiile necesare pentru obținerea finanțării, sunt prinse atât lucrări de izolare termică a pereților exteriori, cât și termoizolarea și hidroizolarea terasei, înlocuirea tâmplăriei și termoizolarea planșeului de la subsol.
Cele mai mari costuri de reabilitare termică, aproape 20 de miliarde de lei vechi, sunt prevăzute la un bloc cu o sută de apartamente de pe strada Samuil Isopescu nr. 21, al doilea bloc ca valoare a investiției – peste 17 miliarde de lei vechi, fiind situat pe strada Zorilor nr. 15 și având 80 de apartamente.
Cereri depuse pentru 5000 de apartamente “Până acum avem cereri de la populație pentru termoizolarea a peste 5000 de apartamente. Acum, în prima fază, au intrat aceste aproape o mie de apartamente pentru care locatarii și asociația ne-au adus la timp toate documentele necesare. După efectuarea studiilor de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor sunt prezentați asociațiilor de locatari. Dacă în termen de 30 de zile nu avem răspunsul lor scris, că sunt de acord cu investiția propusă, contractul semnat este anulat”, a declarat Ion Lungu, care se află astăzi la București.
Prin programul național de reabilitare termică a blocurilor, locatarii plătesc doar 20% din costurile lucrărilor, 30% revenind Primăriei, iar 50% fiind bani alocați de la bugetul de stat.

Recomandări

Marius Rîpan anunță o investiție de 7 milioane de euro pentru parcul municipal din Vatra Dornei. Proiectul include reabilitarea tuturor izvoarelor din parc, un amfiteatru și zonă de picnic

Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 4 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 5 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare

Blocurile din centrul Sucevei, modernizate exemplar. Proiectul tehnic realizat de firmele sucevene Proiect AIC și Expert Infradesign s-a transformat în realitate

Lucrările la blocurile din centrul Sucevei, întârziate și în pericol de blocaj din cauza facturilor neplătite de 10 milioane de lei