42 de cupluri din Fălticeni au sărbătorit miercuri, 20 iulie, la Catedrala „Învierea Domnului” din municipiul Fălticeni, nunta de aur, moment unic și greu de atins pentru că nu orice pereche care a reușit să-și unească destinele are norocul să ajungă a celebra un asemenea fericit eveniment.
Această aniversare a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie se desfășoară în fiecare an în urbea de pe Șomuz, fiind un moment aparte în programul Zilelor Municipiului. Așa cum impune tradiția, mirii nunții de aur au avut parte de nași, un tânăr cuplu căsătorit în urmă cu puțin timp, Iulian-Simion și Roxana-Marina Amariei.
La evenimentul ajuns la a XVI-a ediție au participat, alături de sărbătoriți, părinți, nepoți și strănepoți ai acestora (mulți dintre ei veniți din cele mai îndepărtate colțuri ale țării pentru a fi aproape în această zi de cei care le-au dat viață), primarul Gheorghe Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon, consilieri locali și membrii delegațiilor administrațiilor publice din orașele Wolomin – Polonia și Kėdainiai – Lituania.
Rugăciune de mulțumire pentru ceea ce s-a primit în viață
„Nunta de aur” a început cu slujbă de binecuvântare oficiată de preotul protopop Adrian Dulgheriu împreună cu un sobor de preoți din Fălticeni. Împreună cu cei prezenți preoții s-au rugat lui Dumnezeu să-i învrednicească pe cei sărbătoriți, să îi ferească de tot răul și să le dea binecuvântare cerească ca să fie sănătoși, cei 50 de ani de împreună viețuire însemnând 50 de ani de dragoste jertfelnică la altarul căsniciei.
„Este un moment emoționant ori de câte ori ne întâlnim să facem o asemenea sărbătoare, să facem o rugăciune de mulțumire pentru dumneavoastră, cei care împliniți 50 de ani de împreună viețuire. Sunteți chemați să aduceți într-un mod obștesc o rugăciune de mulțumire pentru ceea ce ați primit în viață, iar cei care vă însoțesc pe dumneavoastră, fiii, nepoții și cei care vă sunt apropiați se bucură că suntem împreună. Astăzi, noi, înaintea dumneavoastră, nu numai că ne ridicăm în picioare, ci ne plecăm în fața dumneavoastră pentru că Dumnezeu a hărăzit să puteți fi astăzi aici, pentru că Dumnezeu v-a dat zile îndelungate. Ne ridicăm și ne plecăm în fața dumneavoastră pentru tot ceea ce ați făcut în viață. Și bănuiesc, cum viața este tumultoasă, v-a oferit și lucruri bune și mai puțin bune, însă ați trecut împreună peste ele. Cred că este un mesaj extraordinar pe care dumneavoastră îl transmiteți generațiilor tinere: Orice lucru se poate rezolva. Puteți să le spuneți că și noi am avut în viață ispite, am avut în viață necazuri și noi am avut probleme, dar prin dragoste, prin înțelegere, prin darul lui Dumnezeu am trecut împreună peste ele. Atunci când suntem tineri, avem impresia că suntem foarte puternici și suntem deosebiți și de aceea spune Sfânta Scriptură că faima celor tineri este puterea lor. Însă, noi care suntem tineri, să apelăm la înțelepciunea dumneavoastră și în modul acesta să trecem și noi prin viață așa cum ați făcut și dumneavoastră. În aceste zile atât de tulburi din punct de vedere moral și religios ați putea să vă apropiați urmașii dumneavoastră față de Dumnezeu. Aveți datoria de a vă crește nepoții în frica și în dragostea lui Dumnezeu. Așa trebuie să vă petreceți în familiile dumneavoastră bătrânețile liniștite, senine, păziți de boli, atât cât se poate. Să transmiteți învățătura creștină mai departe”, a fost îndemnul preotului protopop în scurtul cuvânt de învățătură.
Recunoștință din partea comunității
Primarul din Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman, a felicitat cuplurile sărbătorite pentru că sunt înconjurate cu multă dragoste de familie, de copii, de nepoți, de strănepoți, de prieteni laun eveniment emoționant atât pentru ei, cât și pentru întreaga comunitate, asigurându-i că sunt înconjurați cu aceeași grijă și respect și de administrația publică locală.
„Aș putea spune că este un moment necesar. Este necesar pentru noi, cei mai tineri, să vă prețuim, să vă cinstim așa cum se cuvine, să vă adresăm cu recunoștință cele mai calde mulțumiri pentru modul în care dumneavoastră ați reușit să parcurgeți etape importante ale vieții, să dați o mână consistentă de ajutor celor mai tineri, fiilor și fiicelor, nepoților, nepoatelor, strănepoților și strănepoatelor. Nu este moment mai frumos, nu este loc mai potrivit și vreme mai potrivită decât aici sub cupola acestei biserici în ziua de Sf. Ilie, care este patronul spiritual al orașului Fălticeni.
Vreau ca această sărbătoare să vă fie dedicată în primul rând dumneavoastră, pentru că noi avem obligația să vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi, pentru comunitatea fălticeneană, pentru orașul nostru. Pentru că de numele dumneavoastră, de profesia dumneavoastră, de acțiunile și activitățile dumneavoastră se leagă foarte multe lucruri frumoase în orașul nostru. Ne mândrim cu dumneavoastră și vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi. În numele meu personal și al comunității fălticenene vă doresc multă sănătate, să aveți de acum înainte mult timp pentru copii, pentru nepoți, să ne învățați și să ne împărtășiți din experiența dumneavoastră și să folosim tot ceea ce dumneavoastră ați acumulat în decursul timpului. Și să facem în așa fel ca această comunitate frumoasă pe care o reprezentăm aici, împreună, să vă poarte recunoștință pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi.
Vă doresc din tot sufletul mulți ani fericiți, multă sănătate alături de toți cei dragi”, le-a transmis sărbătoriților primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Din partea administrației locale, a Consiliului Local cele 42 de cupluri de aur au primit câte un buchet de flori, o diplomă și un premiu în bani, iar din partea sponsorilor evenimentului Alevia și Avon, cadouri. La final cei sărbătoriții au fost invitați la o masă la o pensiune din Fălticeni.
Fălticeni
42 de cupluri au ajuns după 50 de ani în fața Sfântului Altar pentru a sărbători „Nunta de Aur”
