Nu mai puțin de 41 de polițiști, dintre care șapte ofițeri, au fost sancționați pentru abateri disciplinare în cursul anului trecut, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, într-un caz luându-se chiar măsura destituirii din Poliție.
Când vine vorba de cazuri concrete de oameni ai legii care au călcat pe bec, responsabilii de relații cu mass-media dau din umeri și susțin că nu au voie să dea exemple în acest sens, doar date statistice.
Subiect tabu e inclusiv cel legat de prezentarea concretă a abaterilor pentru care au fost sancționați respectivii polițiști.
Doar date statistice, atât, ni se comunică de la IPJ Suceava, date pe care vi le prezentăm în continuare.
Din cei 41 de angajați ai IPJ Suceava sancționați în cursul anului trecut, șapte sunt ofițeri, 33 sunt agenți de poliție, iar unul face parte din rândul personalului contractual.
În 2010, s-au aplicat 45 de sancțiuni disciplinare: avertisment scris în cazul unui angajat contractual, mustrare scrisă – în 33 cazuri (cinci ofițeri și 28 agenți), diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5-20% pe o perioada de una-trei luni, măsură aplicată în șase cazuri (un ofițer și cinci agenți), amânarea acordării gradului profesional următor pe o perioadă de la unul – trei ani (trei agenți de poliție), destituirea din Poliție (un agent), trecerea într-o funcție inferioară până la nivelul de bază al gradului profesional deținut.
Sancțiunile disciplinare, ni se arată în răspunsul primit de la IPJ Suceava, au fost aplicate pentru următoarele abateri: comportare necorespunzătoare în 14 cazuri, neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici în 25 de cazuri (patru ofițeri și 21 agenți), întârziere repetată sau nejustificată a soluționării lucrărilor în trei cazuri (un ofițer și doi agenți), absența nemotivată sau întârzierea repetată de la serviciu în două cazuri (un ofițer și un agent), încălcarea obligațiilor de serviciu în cazul unui angajat personal contractual.
Interesant este că, în ultimii ani, numărul cadrelor IPJ Suceava sancționate disciplinar este în scădere.
În 2009, de exemplu, au fost 46 de polițiști, în 2008 –66 de polițiști, iar în 2007 –71.
Înșelăciuni cu taxa de poluare auto și țigări furate din camera de corpuri delicte
În cursul anului trecut, în mass-media locală și centrală au apărut mai multe articole privind cadre ale IPJ Suceava acuzate de tot felul de infracțiuni.
Ultimul exemplu este cel agentului Dumitru Drelciuc, de la Poliția Gura Humorului, care în noiembrie 2010 a fost trimis în judecată, fiind acuzat de înșelăciuni cu taxa de poluare auto. Drelciuc, susțineau procurorii, a primit 3000 de euro și 5000 de lei pentru a înmatricula două mașini aduse din străinătate, însă polițistul a băgat banii în buzunar și a falsificat mai multe chitanțe și adeverințe pentru a-și acoperi măgăriile.
La începutul acestui an, același polițist, Drelciuc, ține din nou prima pagină a ziarelor, după ce, în calitate de gestionar al camerei de corpuri delicte din cadrul Poliției orașului Gura Humorului ar fi volatilizat nu mai puțin de 81.161 de pachete de țigări de contrabandă, confiscate în urma acțiunilor poliției. Țigările cu pricina au fost scăzute în mod fictiv din evidență, figurând ca predate către o firmă abilitată în preluarea și distrugerea mărfii. În realitate, țigările au fost valorificate direct de Drelciuc, care a fost arestat preventiv în acest dosar.
Șpăgi pentru măsluirea unor dosare penale
Imaginea IPJ Suceava a fost șifonată și în urma arestării, pe data de 9 august 2010, a șefului de post al comunei Dorna Arini, Mircea Cîrneală (40 de ani), trimis ulterior în judecată pentru că a pretins și primit mită 1500 de lei, pentru a soluționa favorabil un dosar penal.
Un alt caz a fost cel al celor doi ofițeri din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, subinspectorul Florin Muscă și inspectorul Florin Vântu, care, potrivit procurorilor, ar fi primit o șpagă de 1000 de euro, la mijlocul lunii octombrie a anului trecut, pentru a nu se sesiza din oficiu și a nu efectua cercetări cu privire la comiterea unei infracțiuni privitoare la viața sexuală.
La acea vreme, Muscă a fost arestat, iar împotriva lui Vântu a fost luată măsura interdicției de a părăsi localitatea de domiciliu.
Accident „fabricat” și mărturii mincinoase
În vara anului trecut, în boxa acuzaților a ajuns și fostul șef de post al comunei Iacobeni (1994-2009), Constantin Vrînceanu (47 de ani), care a fost trimis în judecată, fiind acuzat că, pe vremea când încă îmbrăca uniforma de polițist, a măsluit un accident rutier, alături de alți doi consăteni de-ai săi, scopul fiind acela de a înșela o firmă de asigurări.
Cercetat de procurori a fost și agentul Andrei Burțilă, ajutor șef de post la Drăgușeni, acuzat că a mințit într-o anchetă în care fratele său, Ionuț Burțilă, era cercetat pentru tentativă de omor, infracțiune pentru care a și fost dat pe mâna judecătorilor.
Între timp, pentru că agentul de poliție și-a retractat declarațiile date inițial și a revenit asupra acestora, cu o nouă variantă, cea adevărată, spun anchetatorii, Andrei Burțilă a scăpat de judecată.
Uniformă șifonată
41 de polițiști, sancționați disciplinar în 2010
