MIE și MJ vor începe o campanie de conștientizare și prevenire, în rândul publicului, a efectelor corupției, măsură stabilită împreună cu CE, singurele costuri implicate fiind cele cu materialele informative, în valoare de 40.000 de euro, a anunțat, duminică, ministrul Integrării, Anca Boagiu.
Ea a menționat că realizarea și difuzarea spoturilor audio și video se vor face pe bază de voluntariat și sprijin de la mass media, singurele costuri implicate de campanie fiind cele legate de materialele informative ce vor fi distribuite.
Campania va fi inițiată de Ministerul Integrării și de Ministerul Justiției, împreună cu Direcția Generală Administrativă (DGA).
Boagiu a precizat că, alături de adoptarea legilor privind înființarea Agenției Naționale de Integritate și de finanțare a partidelor politice, campania a fost cerută de Comisia Europeană, ca o măsură pe care autoritățile române trebuie să o ia pentru combaterea corupției.
Ea a subliniat că în lista de măsuri („To do List”) mai este menționată continuarea luptei desfășurate de DNA împotriva corupției.
„Adoptarea acestor este foarte importantă în reforma justiției și în lupta împotriva corupției. Dacă reformele în aceste domenii se dovedesc reversibile, atunci există pericolul amânarii datei aderării”, a spus Boagiu.





