400 de taxiuri pe străzile Sucevei



Începând de luna viitoare, pe străzile Sucevei vor circula 400 de taxiuri, autorizate de către administrația locală. Ca urmare a numeroaselor solicitări de atribuire de autorizații de transport persoane în regim taxe, înregistrate la Primăria Suceava, a fost organizată o nouă comisie de evaluare a acestora, în scopul completării locurilor rămase libere după retragerea unor autorizații, din motive disciplinare, sau ca urmare a renunțării titularilor.
Cele 9 locuri libere au fost ocupate de către trei firme și o persoană fizică autorizată (PFA), în baza punctajelor acordate pentru fiecare autovehicul în parte.
400 este numărul maxim de autorizații care pot fi eliberate de către Primăria Suceava, legea prevăzând un număr maxim de 4 taxiuri la mia de locuitori.