Analiză

40% din profitul transportatorilor auto, „înghițit” de pirați



Câțiva administratori ai unor societăți importante din județ care fac transport de persoane, atât local, cât și internațional, au participat, ieri, la Hotelul Bucovina, la o ședință în care s-a discutat despre noutățile legislative din domeniu și despre marea problemă a pirateriei, cea care absoarbe în jur de 40% din profitul celor care funcționează legal, după cum estimează liderul transportatorilor.
În prezența lui Viorel Hrebenciuc, directorul Autorității Rutiere Române, filiala Suceava, Beniamin Lucescu, președintele Asociației Operatorilor de Transport Persoane Suceava, le-a vorbit colegilor despre apariția legii 168, care completează OUG 34/2010, și care prevede că cei prinși în trafic de poliție sau ARR efectuând curse ilegale de transport persoane rămân fără plăcuțe de înmatriculare minimum o lună de zile, chiar și în condițiile în care achită integral amenda, și despre necesitatea ca organele abilitate să acționeze cât mai ferm în acest sens.
„Pirateria este un fenomen în județul Suceava, atât pe plan județean, dar și când vorbim de cursele internaționale. Estimăm că operatorii legali din județ pierd în medie 40% din profit din cauza acestora, astfel că este nevoie să fim ajutați să ne putem continua activitatea. De la apariția ordonanței care prevede amenzi drastice și confiscarea plăcuțelor de înmatriculare ale celor care fac transport ilegal, poliția a făcut multe controale și a luat măsuri, însă pentru a se vedea un efect este important ca ritmul să fie în continuare susținut”, a spus Beniamin Lucescu.
El a mai amintit și de o lege aflată în faza de proiect și care, dacă se aprobă, va permite prelungirea programului de transport persoane județean și interjudețean până pe 20 iunie 2014. Altfel spus, până la această dată operatorii existenți și-ar păstra traseele adjudecate, fără a se mai organiza noi licitații periodice.
„Este o măsură binevenită acum, pe timp de criză, când nici situația noastră nu este foarte roz. Noi sperăm că măsura va fi aprobată și vom primi sprijin pentru a rezista în continuare și a ne putea plăti la timp inclusiv dările către stat”, a mai spus Beniamin Lucescu.