Primăria Suceava pregătește câteva ornamente suplimentare pentru sărbătorile de Paște, față de cele anunțate inițial. Astfel, pe esplanada Casei Culturii Suceava, pe lângă oul uriaș mai apar și două lumânări cu înălțimea de câțiva metri, care vor fi aprinse electric. Numărul ouălor vopsite confecționate din lemn a fost stabilit la 40, iar lungimea acestora, la jumătate de metru.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că ouăle de lemn vor fi vopsite în culorile roșu, galben, albastru și verde. În ceea ce privește oul uriaș, din cauza dimensiunilor mari, de 5/7 metri, acesta va fi adus de la Buzău la Suceava pe bucăți și va fi asamblat aici, probabil în cursul zilei de luni.
Transportul va fi efectuat cu trei mașini, dintre care una de mare tonaj, și va fi sponsorizat de Galleria Mall.





