În perioada 5-7 iunie va avea loc dea de-a doua ediție a Cupei Municipiului Suceava la fotbal pentru copii. La competiția organizată de Asociația Județeană de Fotbal și gruparea ACS Juniorul Suceava în colaborare cu Fderația Română de Fotbal și Primăria Suceava vor participa un număr de 40 de echipe, nu doar din România ci și din Republica Moldova. În cadrul turneului, vor avea loc șase competiții distincte, aferente categoriilor de vârstă 7, 8, 9, 10, 11 și 12 ani. Partidele se vor disputa în trei locații de pe raza municipiului Suceava, stadionul Areni, stadionul Metalul și baza sportivă Ramiro din Burdujeni. „Întrecerea s-a bucurat de un real succes anul trecut, de aceea încercăm să o permanentizăm, pentru a deveni una de tradiție. Ediția precedentă a competiției a avut loc de zilele Sucevei, dar în acest an, din cauza programului încărcat, nu s-a mai putut realiza acest lucru. Sperăm însă ca aceste aspecte să se regleze pe viitor și să revenim la programul inițial”, a declarat Ciprian Anton, managerul turneului.