Micile și marile ecrane sunt în prezent pline de femei de 40 de ani. Această vârstă nu mai este considerată „o cumpănă”, ci începutul unei noi ere: cea a feminității asumate.
Femeile cu vârste cuprinse între 40 și 50 de ani domină viața socială a timpurilor noastre și putem spune că acestea au o trăsătură distinctivă extrem de importantă: sunt foarte active. Intrate mai târziu pe piața muncii, în comparație cu femeile din generațiile anterioare, din cauza faptului că perioada studiilor a fost mai lungă, parcursul profesional al doamnelor de această vârstă este total diferit de al predecesoarelor.
Vârsta de 40 de ani reprezintă momentul împlinirii în plan profesional și, câteodată, un moment al schimbării. Azi se observă din ce în ce mai mult tendința femeilor de a alege această vârstă pentru a se reprofila sau pentru a se lansa cu îndrăzneală într-o activitate nouă, uneori complet diferită față de ceea ce au făcut până atunci.
Vârsta apogeului seducției
Numele unor vedete precum Sharon Stone, Madonna sau Andie McDowell sunt aproape sinonime cu ideea de grație, frumusețe și eleganță, și toate au un numitor comun: au trecut de 40 de ani. Departe de a se arunca într-o luptă contra timpului, obiectivul lor nu mai este acela de a camufla sau de a masca semnele trecerii acestuia, nici de a trișa în această luptă, ci, dimpotrivă, tendința este de a străluci prin rafinament. La această vârstă, frumusețea este evidențiată în ansamblu, iar armonia reprezintă o calitate de preț. Starea de bine ce radiază din interior și frumusețea unei femei de 40 de ani merg mână în mână. Înflorirea pe care doamnele o afișează la această vârstă nu lasă pe nimeni indiferent: frumusețea matură este foarte apreciată, lucru ce se reflectă în faptul că mari producători de cosmetice aleg să fie reprezentați de o femeie trecută de 40 de ani.
Bogăție spirituală
Cele mai multe dintre femeile care au ajuns la maturitate mărturisesc deschis că se simt mult mai bine în pielea lor la 40 de ani decât la 20.
Încrezătoare în sine, autonomă, capabilă de a-și „gestiona” eficient relațiile de dragoste, de prietenie sau profesionale, femeia de 40 de ani a știut să învețe din greșeli, dar și din reușite. Rezultatul unei astfel de experiențe este o viață ca o cursă cu motoarele turate la maximum: o existență concentrată pe problemele esențiale și în care prioritățile sunt ierarhizate în cel mai bun mod. Prin urmare, la 40 de ani, femeia știe cum să-și facă timp pentru ea și cum să „economisească” energia de care are nevoie și, în plus, se bucură de realizări obținute cu mult mai mult calm și seninătate decât la 20 de ani.
Fără conflict între generații
Trăim într-o eră în care mamele pot împrumuta hainele fiicelor lor fără să aibă impresia că fac un gest deplasat, în care fiicele pot vorbi despre absolut orice cu mamele lor, fără a simți mult comentatul conflict dintre generații. În doar câțiva ani, relațiile dintre mame și fiice au evoluat cu viteza luminii. Datorită acestui lucru doamnele au reușit să se simtă femei înainte de a se simți mame. În final, gândiți-vă la următorul lucru: la 40 de ani, femeia are aceleași atuuri ca la 20, doar că știe să le folosească mai bine și să le pună în valoare așa cum trebuie.