Telefonia mobilă a celebrat miercuri 40 de ani de existență, primul apel de pe un telefon mobil fiind efectuat în 3 aprilie 1973 la New York de pe un „celular” cu greutatea de 1 kilogram, înălțimea de 25 de centimetri, și o baterie capabilă de 35 de minute de convorbire după 10 ore de încărcare.
Pe 3 aprilie 1973, Martin Cooper, inginer la Motorola, a efectuat la New York primul apel de pe un telefon mobil, către sediul companiei concurente AT&T.
„Am sunat să văd dacă mă auziți bine la celălalt capăt al liniei”, i-ar fi spus Cooper interlocutorului de la AT&T în timpul apelului istoric.
Primul telefon cu adevărat mobil, care să poată fi ținut în mână, a fost Motorola DynaTAC 8000x, alintat la acea vreme cu porecle precum „cărămida” sau „pantoful”. Pe lângă mărimea, greutatea și funcționalitatea primitive din perspectiva utilizatorului modern de smartphone, primul telefon mobil avea și un preț descurajator pentru cea mai mare parte a populației, de aproape 4.000 de dolari. Anterior, apelurile fără fir necesitau aparate de mărimea unei serviete.
Succesul invenției a încurajat investiții masive în această tehnologie, care a evoluat treptat, transformându-se mai întâi într-o industrie de larg consum și culminând cu smartphone-ul.
În prezent, telefonul mobil oferă, pe lângă apelurile de voce, posibilitatea de a efectua apeluri video, de a trimite și primi mesaje, acces la internet, conținut multimedia, ceas deșteptător, hărți și navigare GPS, calendar, agendă, jurnal, jocuri, aplicații software de divertisment sau orientate către productivitate, posibilitatea de a face poze și înregistra videoclipuri.