Buzele sunt una dintre cele mai sensibile zone și totodată o parte importantă a arsenalului tău de seducție. De aceea, este esențial să știi cum să le îngrijești și cum să le pui în valoare. Află câteva secrete ale make-up artiștilor și împrumută câteva din trucurile lor!
4 pași esențiali pentru buze îngrjite
1. Hrănire – Mai ales în sezonul rece, este foarte important ca buzele tale să beneficieze de o hrănire intensivă. Încearcă acest truc verificat încă de pe vremea bunicii: seara, imediat înainte de culcare, masează-ți buzele cu miere și las-o să pătrundă în piele pe timpul nopții.
2. Hidratare – folosește balsamul cu sfințenie! Optează pentru o variantă cu extracte naturale care mențin nivelul ridicat de hidratare al buzelor pentru mai mult timp (aloe vera, jojoba, ulei de migdale) și cu coenzima Q10, care previne apariția microridurilor și îmbătrânirea prematura a buzelor.
3. Întreținere – Nu pleca de acasă fără un balsam pentru buze sau strugurel hidratant! Este preferabil să te afișezi nerujată, dar cu buze sănătoase, decât cu ruj care acoperă buze crăpate și uscate!
4. Buze trendy și seducătoare
În iarna aceasta, make-up artiștii au optat pentru un machiaj al buzelor cat mai proaspăt și natural. Culorile predilecte ale sezonului sunt rozul pal, roșul-cireașă, oranjul solar, în variante idefate sau mate.
Buze nude – Foarte în vogă în 2007 rămân buzele nude, colorate în nuanțe cât mai apropiate de culoarea pielii și cu o idee de luciu transparent roz pal aplicat în centrul buzei inferioare. Machiajul nude merge de minune cu și pune în valoare machiajul tip smoky eyes.
Buze naturale – Pentru un look apetisant și cu un aer de inocență, aplică un ruj roz intens pe partea interioară a buzelor, iar în partea exterioară, doar un gloss transparent sau roz deschis.
Buze fructate – Vrei ca buzele tale să amintească tuturor de frăgezimea zmeurei? Folosește un gloss într-o nuanță de magenta intens, cu aromă de fructe, dar doar după ce în prealabil ai aplicat un strat subțire de fond de ten lichid.
Sursa: www.idieta.ro




