Filmul „4,3,2” al lui Cristian Mungiu a fost nominalizat la categoria „cel mai bun film străin” alături de „Auf der anderen seite” („The Edge of Heaven”), de Fatih Akin, „We own the night”, de James Gray, „Eastern Promises”, de David Cronenberg, și „Viața altora” de Florian Henckel von Donnersmarck.
„4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” este povestea a două studente căministe, desfășurată într-o singură zi, în 1987, când Găbița (Laura Vasiliu), cu ajutorul Otiliei (Anamaria Marinca), caută să facă un avort – ilegal la acea vreme. „O poveste despre decizii, răspunderi și alegeri în viață, despre solidaritate și prietenie, în contextul epocii de atunci”, după cum a declarat Cristian Mungiu.
După ce a reușit să obțină la Cannes trofeul Palme d’Or, în circa opt luni, „4,3,2” a obținut, potrivit Mobra Films, alte 14 premii internaționale.
Anul trecut, premiul César pentru cel mai bun film străin a revenit producției „Fiecare se crede normal/ Little Miss Sunshine”, în regia lui Jonathan Dayton și a lui Valerie Faris.
Filmul „La vie en rose/ La Môme”, de Olivier Dahan, și „Un secret”, de Claude Miller, adaptare după romanul omonim al lui Philippe Grimbert, se anunță a fi favoritele ediției, după ce fiecare a obținut câte 11 nominalizări.
În topul celor mai multe nominalizări urmează lungmetrajul animat „Persépolis” (6), de Vincent Paronnaud și Marjane Satrapi, „La Graine et le mulet” (5), de Abdel Kechiche, și „Le Scaphandre et le papillon” (7), de Julian Schnabel.
Categoria „cel mai bun film”
La categoria „cel mai bun film” au fost nominalizate „La vie en rose”, „Un secret”, „Le Scaphandre et le papillon”, „La Graine et le mulet” și „Persépolis”, în timp ce Olivier Dahan („La vie en rose”), Abdellatif Kechiche („La Graine et le mulet” ), Claude Miller („Un secret”), André Téchiné („Les Témoins”) și Julian Schnabel („Le Scaphandre et le papillon”) își dispută premiul César pentru cel mai bun regizor.
Categoria „cea mai bună actriță”
La categoria „cea mai bună actriță” au fost nominalizate Marion Cotillard („La vie en rose”), Isabelle Carré („Anna M.”), Cécile de France („Un secret”), Marina Foïs („Darling”) și Catherine Frot („Odette Toutemonde”), în timp ce la categoria „cel mai bun actor în rol principal” au fost anunțați Mathieu Amalric („Le Scaphandre et le papillon”), Michel Blanc („Les Témoins”), Jean-Pierre Darroussin („Dialogue avec mon jardinier”), Vincent Lindon („Ceux qui restent”) și Jean-Pierre Marielle („Faut que ça danse !”).
Categoria cel mai bun scenariu original
La categoria cel mai bun scenariu original au fost nominalizate filmele „La vie en rose”, „Two days in Paris”, „La Graine et le mulet”, „Ceux qui restent” și „Molière”, iar la categoria „cel mai bun scenariu adaptat” au fost nominalizate lungmetrajele „Ensemble c’est tout”, „Darling”, „Un secret”, „Le Scaphandre et le papillon” și „Persépolis”.
Cea de-a 33-a ediție a premiilor César va vea loc pe 22 februarie, ceremonia putând fi urmărită pe Canal Plus începând cu ora locală 20.30 (21.30 ora României).