4 ani de închisoare pentru un tânăr prins beat și fără permis, după o urmărire în trafic

Un tânăr din comuna Ulma a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă de 4 ani de închisoare, într-un dosar privind comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Pedeapsa aparent mare a fost stabilită în condițiile în care inculpatul, Tanasi Cega, a comis ultimele fapte în timp ce se afla în termenul de încercare al unei pedepse cu suspendare, pentru infracțiuni rutiere, dar și la regimul vamal.
Practic, judecătorii i-au revocat pedeapsa inițială, de 3 ani de închisoare cu suspendare, și au transformat-o în una cu executare, adăugând încă un an de închisoare pentru faptele mai recente.
În iulie 2019, pe timp de noapte, pe un drum județean din satul Nisipitu, comuna Ulma, un echipaj de la Poliția orașului Vicovu de Sus a făcut semnal de oprire unui autoturism Audi A6 înmatriculat în străinătate. Cel de la volan nu a oprit, gonind în jur de 4 kilometri, până pe un drum secundar, unde a coborât și a încercat să scape cu fuga pe jos. Tânărul în vârstă de 25 de ani la acea vreme a fost ajuns din urmă de polițiști și imobilizat.
În scurt timp s-a stabilit că tânărul de la volan, Tanasi Cega, nu este posesor de permis de conducere și miroase a alcool. Verificarea cu etilotestul a indicat concentrația de 0,91 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
După acest episod, tânărul a fost trimis în judecată pentru cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți, în ședința de luni, 14 februarie.
Sentința Judecătoriei Rădăuți poate fi atacată cu apel, nefiind definitivă.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania