Hai să zicem și noi vorba aia mare pe care o zic fotbaliștii când înfrângerile îi transformă în filosofi: viața merge înainte. Bun, înainte îi avem pe austrieci. Dacă vom învinge azi la Klagenfurt, probabil că Pițurcă va încerca să tragă spuza pe turta lui, invocând arbitrajul și ghinionul de la Constanța pentru a nu părăsi jilțul de selecționer decât în cazul unei demiteri. Asta ar însemna că se cramponează de niscai marafeți în cont. Sper să nu fie cazul, dimpotrivă, să-și ofere prilejul de a spune: “Să nu se mai lamenteze Lucescu atâta cu demiterea lui după 4-0 cu Austria, că uite, eu plec singur tot după 4-0 cu Austria…”
Ideea că Pițurcă n-o să riște azi cu Max Nicu mă bântuise și pe mine. Dar nu pentru că ar fi un mare risc în sensul în care percepem noi riscul, ci în felul întortocheat în care îl pricepe el. Adică nu-și poate permite să joace neamțul, că poate joacă bine și-l umple pe selecționer de respect! Drept e că și tanti mama lu’ Nicu prea a sărit să-și apere puiul de parcă acesta juca la copii și juniori.
Apropo de respect, am amintit de episodul Daniel Niculae, convocat și anunțat abia pe Otopeni că nu a fost oprit în lot. Dar asta nici nu se compară cu declarația despre Ogăraru, pe vremea când acesta era în mare formă la Ajax și toată lumea îl cerea la națională. Ei bine, diplomatul Piți se trezește să spună că se vor convinge și cei de la Ajax că au luat un jucător care face două greșeli mari pe meci! Iată ce înseamnă un adevărat profesionist dublat de un om cu caracter: spune lucrurilor pe nume!
Pentru a încheia totuși într-o atmosferă destinsă, să spunem că l-am savurat pe Ilie Balaci într-o emisiune televizată, după ce acesta (se) consumase la meciul cu Serbia… Astfel că “minunea blondă” a trebuit să silabisească numele lui Codrea și Contra, pentru a nu-i încurca între ei. În rest a fost haios încercând să-l scoată basma curată pe Dorel Stoica. Îmi imaginez că l-o fi sunat la pauză: Dorele, probleme mă?!