FINANȚARE

38% din bugetul municipiului Suceava a fost repartizat școlilor

– Banii vor fi folosiți, în primul rând, pentru acoperirea restanțelor vechi acumulate de școli la întreținere și utilități
Peste 500 de miliarde de lei, din totalul bugetului municipiului, de 1.400 de miliarde de lei, au fost alocate școlilor din Suceava. Banii, au fost alocați, așa cum a declarat inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă, „pentru acoperirea cheltuielilor restante la întreținere și utilități, cheltuieli acumulate de instituțiile de învățământ de ani buni, pentru cheltuieli de întreținere curente, dar și pentru investiții și finalizarea unor lucrări”. Așadar, cu banii prinși în bugetul pentru acest an, se vor începe lucrările de reamenajare a unui corp de clădire de la Școala Generală nr.8, aflat în paragină de mai multă vreme, pentru reabilitarea termică a unor școli și dotarea lor cu geamuri termopan, și pentru refacerea unor grupuri sanitare la instituțiile de învățământ din municipiu. De asemenea, în buget au fost prinse și fonduri pentru cofinanțarea unor proiecte cu bani de la Uniunea Europeană. Mai trebuie precizat și faptul că o altă parte din banii de la buget se vor da pentru înființarea, din luna septembrie, a unei grădinițe în cartierul Obcini. În momentul de față, copiii din acest cartier merg la grădiniță în spații necorespunzătoare, amenajate în două apartamente. Niculai Barbă a precizat că „am găsit spațiul corespunzător, într-o clădire ce a aparținut Ministerului Agriculturii și care a trecut acum în administrarea Primăriei, și acolo, din anul școlar viitor vom înființa o grădiniță”. La grădinițele actuale din acest cartier merg acum peste 200 de copii, însă, Niculai Barbă a precizat că „numărul copiilor preșcolari din Obcini este mult mai mare, numai că mulți părinți, din cauza condițiilor inadecvate, au preferat să-și ducă copiii în George Enescu”. În ceea ce privește bugetul acordat învățământului în alte localități din județ, Barbă a precizat că „există localități, precum Liteni, unde Consiliul Local a dat școlii exact cât a cerut, dar și localități, precum Hînțești, unde sumele acordate de la buget au fost aceleași cu cele din anul trecut, adică total insuficiente”. O altă problemă pe care Barbă a sesizat-o, este aceea că în unele localități din județ nu au fost prinse fonduri pentru decontarea navetei cadrelor didactice, lucru care, așa cum Niculai Barbă a declarat „contravine legii, care spune clar că aceste sume de bani trebuie date de la buget”.

Recomandări

Un magazin chinezesc se deschide într-o laterală a Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, închisă de 10 ani

Casa de Cultura a Sindicatelor din Campulung Moldovenesc, în timpul unui festival organizat pe esplanada centrală
Casa de Cultura a Sindicatelor din Campulung Moldovenesc, în timpul unui festival organizat pe esplanada centrală

Deputata AUR de Suceava Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să înceapă reforma reală a administrației din România

„Suceava este sub asediul mafiei câinilor fără stăpân”, afirmă conducerea primăriei, confruntată cu nemulțumirea oamenilor vizavi de numărul mare de patrupede pe străzi