37 de grupuri civice îi solicită, luni, președintelui Klaus Iohannis să organizeze consultări publice cu organizații ale societății civile, partide politice și organizații profesionale din sistemul judiciar, care să ajute la „formularea hotărârilor și acțiunilor subsecvente deciziei CCR”. „Urmare a deciziei Curții Constituționale în dosarul nr. 589E/2018 prin care 6 judecători ai CCR au acordat ministrului Justiției prerogative discreționare privind revocarea magistraților cu funcții de conducere și au impus Președintelui României revocarea din funcție a Procurorului-șef al DNA, organizațiile semnatare vă solicită organizarea de consultări publice atât cu organizații ale societății civile, cât și cu partide politice și organizații profesionale din sistemul judiciar care să preceadă și să ajute la formularea hotărârilor și acțiunilor subsecvente deciziei CCR. Acestea nu trebuie să se reducă la disputa în jurul cererii de revocare a Procurorului-șef DNA, ci trebuie să privească și viitorul luptei anticorupție, independența Justiției, respectarea statului de drept și rolul Curții Constituționale”, se arată în scrisoarea transmisă președintelui. Cele 37 de grupuri și organizații civice semnatare consideră că decizia CCR este contrară legii, prevederilor constituționale și obligațiilor asumate prin Mecanismul de cooperare și verificare și prin Tratatul de aderare la UE și subminează atribuțiile altor puteri în stat. „Decizia ne întoarce cu rea intenție la momentul preaderării la UE, când Justiția era complet aservită puterii politice, dosarele se deschideau sau închideau în ședințe de partid la comandă politică, iar procurorii erau anchetați și dați afară din magistratură dacă investigau corupția politică. Credem, în același timp, că CCR este și trebuie să rămână o instituție fundamentală în arhitectura constituțională a statului român, că este o instituție care trebuie respectată, chiar dacă acțiunile unor membri CCR, care au folosit instituția pentru interese politice sau răfuieli personale, au diminuat momentan prestigiul și profesionalismul Curții”, potrivit documentului citat.Scrisoarea transmisă președintelui este semnată de 37 de grupuri civice, respectiv #ActivAG Pitești, Acțiunea Civică Galați, Asociația Aradul Civic, Asociația România Vie, Corupția Ucide, Diaspora Franța solidară cu România, Evident Deva, Geeks for Democracy, Grupul civic #insist, Grupul pentru Dialog Social, #Iașulnutace, Inițiativa Craiova, Inițiativa Timișoara, Inițiativa România, Mureșul Civic, Noul Orizont Valencia, Oradea Civică, Organizatia Eu Ro Aleg 2.0, Procivic Baia Mare, #Reset, #Rezist Birmingham WMW, #Rezist Constanța, #Rezist Dublin, #Rezist Liguria, #Rezist Lyon, #Rezist Milano, #Rezist München, #Rezist Râmnicu Vâlcea, #Rezist Toronto, #Rezist Bruxelles, #REZISTENȚA, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Timișoara Civică, Umbrela Anticorupție Cluj, #Văvedem din București, Vă Vedem din Sibiu și VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție.