Nu mai puțin de 3.600 de lei au fost furați în plină zi dintr-un cabinet medical individual din Piața Agroalimentară George Enescu (Piața Mică), informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Suceava.
Proprietarul cabinetului, doctorul Cătălin R., de 47 de ani, a sunat la 112, luni, în jurul orei 13:00, și a reclamat furtul banilor, susținând că a lipsit din cabinet în intervalul orar 11:45 -12:10, lăsând ușa neasigurată.
Cei 3.600 de lei erau într-o geantă.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al poliției.
Tot luni a fost reclamat și un furt dintr-o locuință de pe strada Calea Burdujeni din municipiul Suceava. Proprietara, o tânără de 25 de ani, Veronica S., a declarat că a lipsit de la domiciliu de la opt dimineața la ora 13:00, timp în care hoții i-au spart locuința și i-au luat mai multe parfumuri, suma de 100 de lei, un ceas și un lănțișor din aur.