Din statisticile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava rezultă că anul acesta, până la acest moment, s-au făcut 17 deschideri de procedură de adopție, cu sentințe definitive. Asta înseamnă că 17 copii abandonați și-au găsit o familie dispusă să le acorde iubirea și îngrijirea de care au nevoie. În 2017, au fost realizate 57 de deschideri proceduri – adopții. După cum ne-a spus șefa DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, „până în prezent, pe lista de așteptare avem 24 de copii greu adoptabili și 12 copii deveniți adoptabili de cel mult 6 luni. Acești copii au vârsta cuprinsă între un an și 14 ani, 22 sunt grupe de frați (11 grupe) și 15 copii sunt cu dizabilități”.
Anul trecut, Suceava a avut 27 de încuviințări adopții în județ, iar 13 au fost încredințați în afara județului, în timp ce anul acesta, în 2018, sunt până în prezent 21 de încuviințări de adopție și 10 încredințări în vederea adopției în județ și 3 copii încredințați în țară.
Dosar pentru adopție
Viitorii părinți își doresc copii cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani, sănătoși, în egală măsură băieți și fete, cei mai mulți optând pentru ”indiferent de sex”. Pentru un sfert dintre familiile care doresc să adopte un copil nu contează etnia. De-a lungul anilor au fost adoptați și copii de etnie romă, ceea ce înseamnă că nu acesta este impedimentul cel mai mare la a găsi o familie pentru un copil. Vârsta mare a unui copil (mulți dintre cei care așteaptă o familie au vârsta peste 6 ani) face mai dificilă găsirea unei familii care să-i adopte sau faptul că sunt grupe de frați, care își doresc să trăiască în continuare nedespărțiți.
Pentru a ajunge părinți adoptatori, familiile care vor să adopte un copil trebuie să se prezinte la Biroul adopții și post adopții, unde li se prezintă o listă cu actele necesare. Ei întocmesc un dosar, urmează niște cursuri, sunt consiliați, participă la ședințele de evaluare și abia după ce întrunesc toate condițiile legale primesc atestatul de părinți adoptatori.
Există anumite condiții pentru a adopta un copil, condiții care trebuie să fie îndeplinite de orice familie/persoană, cetățean român cu domiciliul în România, care a locuit efectiv și continuu în ultimele 6 luni, cel puțin 3 luni anterior depunerii cererii de adopție pe teritoriul țării. Solicitanții nu trebuie să aibă cazier, trebuie să fie clinic sănătoși, să nu fi avut copii în sistemul de protecție și să nu fi fost decăzuți din drepturile părintești. Specialiștii din cadrul Biroului de adopții și post adopții consiliază și evaluează din punct de vedere social și psihologic fiecare familie care dorește să adopte.
Prioritate la adopție au membrii familiei lărgite a minorului
Raportul final cuprinde informații socio-psiho-medicale rezultate din ședințele de evaluare și vizita la domiciliu, care conduc la eliberarea atestatului de familie aptă să adopte. Prioritate la adopție au membrii familiei lărgite a minorului, urmând asistenții maternali în grija cărora minorii au fost ani de zile și, în cele din urmă, alte familii atestate.
Am aflat de la responsabilii Biroului de adopții că un criteriu de selecție îl reprezintă viața de familie pe care copilul o are cu familia în care este ocrotit (viața de familie trebuie să fie de minimum 6 luni, în cazul asistenților maternali și al rudelor care au în plasament copii).Asistenții maternali, numiți și „părinți de profesie”, sunt, de asemenea, printre cei care pot să adopte un copil aflat în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Potrivit legii, asistentul maternal își exprimă dorința de a adopta copilul aflat în îngrijirea sa abia după ce minorul devine adoptabil și există siguranța că nu sunt rude până la gradul IV care doresc și au posibilitatea să adopte copilul.
Anul acesta, un asistent maternal a adoptat un copil pe care îl avea în plasament. În anul 2017, nici un copil nu a fost adoptat de o familie de asistenți maternali. De asemenea, în anul 2016 au fost trei familii de asistenți maternali profesioniști care au adoptat minori aflați pe lista copiilor adoptabili, în anul 2015 au fost trei minori adoptați de familiile asistenților maternali, iar în anul 2014 un minor a fost adoptat de o familie de asistenți maternali profesioniști.
Misiunea Biroului de adopții și post adopții este aceea de a furniza servicii cuplurilor care doresc să adopte, copiilor care au ca finalitate adopția, precum și servicii de consiliere pre și post-adopție familiei biologice, adoptive și, nu în ultimul rând, copiilor adoptabili.