Ioan Mariuțac
Data morții: 18 decembrie 1989
Locul morții: Timișoara, în fața Catedralei
Cauza: Împușcat în cap
Vinovați: Doi subofițeri de miliție (identificați), achitați în ’91
Observații: Cadavrul a fost găsit, după trei săptămâni, la groapa comuna din Cimitirul Săracilor
Data nașteri: 16 august 1963
Locul nașterii: Milișăuți, Suceava
Loc de muncă: Muncitor la Combinatul Agroindustrial Timișoara
Calitate: Erou Martir
Suceveanul Ioan Mariuțac odihnește în cimitirul din Milișăuți, sub un monument de marmură albă, cu doi heruvimi la cap. Candelele și lumânările arată că cineva calcă des pe aleea spre mormânt. Mama lui Ioan, Silvia, vine să-și plângă fiii. Vasile, mort la 15 ani de leucemie, și Ioan, împușcat în cap la Revoluția din Decembrie 1989. Băieții nu sunt înmormântați împreună, așa a vrut Silvia. „Pe asta erou l-am pus aparte. Cel mic e lângă părinții mei, le-am făcut altfel monumentele. Fiecare cu al lui”, spune femeia.
Ne-am întâlnit cu Silvia Mariuțac în casa fiicei ei, singurul copil care i-a mai rămas. E mai aproape de șosea și o puteam găsi mai ușor. Ne povestește despre Ioan, cum a plecat în 1989 cu alți băieți la Timișoara, să-și găsească o slujbă și să câștige mai bine și s-o poată ajuta și pe ea. În decembrie 1989 trebuia să vină acasă de Crăciun, împreună cu ceilalți băieți. Ei au ajuns, Ioan nu. La întrebările Silviei, au răspuns că va veni cumva și el.
„Soțul a murit demult, copiii i-am crescut singură. Ion, când a văzut că mi-e greu, a zis că se duce să câștige și el mai bine banul. Avea grijă de mine, lucra la o fabrică, la Timișoara, dar a venit Revoluția și l-au împușcat în cap. L-am așteptat de sărbători și când am văzut că nu mai vine m-am dus și l-am căutat prin spitale la Timișoara. Se spunea că pe unii i-au dus la București, la ars. Abia în februarie l-am găsit într-un cimitir din Timișoara. Era într-un sicriu ca nelumea, l-am adus acasă și l-am înmormântat cum trebuie”, povestește Silvia Mariuțac.
„Cine i-a împușcat? Chițac și cu celălalt, Stănculescu, dar văd că ei au dreptate, nu noi”
Nu știe prea multe de circumstanțele în care i-a fost împușcat băiatul, doar ce i-au mai spus unul și altul. Pentru ea Revoluția înseamnă doar că și-a adus fiul acasă cu capul sfărâmat și l-a recunoscut în mormânt la Timișoara după degetul lipsă la o mână și după salopeta de la fabrică. Din dosarul lui Ioan Mariuțac reiese, conform unui documentul medical de examinare a cadavrului din data de 26 decembrie 1989, că moartea a fost violentă și provocată de plăgi împușcate cranio-cerebrale. În prima fază a fost îngropat într-o groapă comună. În data de 9 februarie 1990, mama lui a primit aprobare să-l aducă acasă.
„Am avut noroc de o doamnă din Timișoara, că l-am găsit. Băiatul ei a lucrat cu al meu și au fost împușcați odată. Ea i-a găsit în groapa comună, i-a dezgropat și i-a dus pe amândoi la cimitir. M-au dus cu ei și mi-au arătat unde l-au îngropat. Acolo m-au întrebat dacă avea vreun semn, ca să-l recunosc. Le-am spus că avea un deget tăiat la o mână și că era în salopetă când a fost împușcat, că ieșise de la fabrică. L-au dezgropat și exact așa era în sicriu… m-am uitat la capul lui. Era distrus tot. Soțul ei m-a ajutat pe la primărie, m-a dus în toate părțile, să-l iau, să-l duc. Primăria din Timișoara mi-a dat mașină și mi l-am adus acasă, frumos. Altfel cu cine? Soț nu, fata era mică…”, deapănă femeia.
A vrut să afle cine i-a împușcat copilul și din ordinul cui: „Am fost la București, la proces de câteva ori, să se facă dreptate. Cine i-a împușcat? Chițac și cu celălalt, Stănculescu, dar văd că ei au dreptate, nu noi”.
La 75 de ani, Silvia s-a resemnat că nu va afla adevărul niciodată.
„Libertatea asta tare n-a fost bună”
Familia din Timișoara a ajutat-o și în demersurile pentru obținerea certificatului doveditor al titlului de Erou-Martir al Revoluției din Decembrie 1989, eliberat în data de 16 mai 1991. În baza acestuia, statul îi acordă o „Indemnizație de recunoștință”.
Pentru că nu s-a descurcat în toate hățișurile birocratice presupuse de preschimbările succesive ale acestor certificate, primește doar 350 de lei, deși după indexări ar fi trebuit să i se dea circa 800 de lei. Nici bilete de călătorie la clasa I nu mai primește de vreo doi ani, după cum spune ea.
„Am fost de câteva ori la primărie, la Suceava, dar mi-au spus că ei nu au nimic de la București și nu au cum să mă ajute. Nici bilete de tren nu am avut vreo doi ani, dar anul ăsta, la Ziua Eroilor, oamenii care au fost acolo mi-au dat câte un bilet, câte două. M-au mai ajutat cu câte 100 de mii… Ce să fac?”. Nu a reușit să-și obțină gratuit nici măcar o cârjă, după operația de hernie de disc care i-a lăsat o durere permanentă la picior. A făcut o scrisoare către spitalul din Rădăuți încă de anul trecut, însă nu a primit nici un răspuns.
Pentru indexarea indemnizației și cu biletele i-a promis prefectul Sorin Popescu că o va sprijini, iar ea speră că asta se va întâmpla cât mai curând.
Nu mai are multe iluzii și nici nu crede că moartea copilului ei a fost utilă pentru țară. „De multe ori am zis că tare bine ar fi dacă aș muri. Libertatea asta tare n-a fost bună. Înainte mai aveai unde să lucri, la Rădăuți erau o grămadă de fabrici. Acum tot s-a distrus, tot a dat faliment. Înainte, dacă te prindea pe drum te întreba de ce stai vagabond. Acum arată la televizor cum vin la babă sau la moșneag și pentru 1 milion îi iau zilele”, este concluzia Silvei despre anii de democrație. I-a rămas drumul la cimitir și monumentul din centrul Milișăuțiului, unde este și o fotografie a fiului ei. Spune că fostul primar mergea la cimitir în fiecare an, de Ziua Eroilor, dar cel de acum a pierdut obiceiul.
„Am avut doi băieți și o fată și până la urmă tot singură stau. Fata, Viorica, a fost la muncă în Italia, acum s-a întors și le are pe ale ei. La bordeiul meu fac cum pot”, își plânge viața Silvia Mariuțac.
