Facilități

350 de abonamente gratuite oferite de TPL elevilor suceveni



– Elevii vor beneficia de gratuitate pe o singură linie, numai pe parcursul anului școlar 2006-2007
Societatea de Transport Public Local Suceava va acorda și în anul școlar 2006-2007 gratuitate pe mijloacele de transport în comun pentru 350 de elevi din municipiu. Facilitatea acordată este valabilă numai în cele nouă luni de școală, începând cu data de 15 septembrie. Abonamentele gratuite vor fi atribuite în baza unei liste întocmite de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în funcție de criterii ce vizează venitul familiei din care provine elevul.
Directorul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan, a precizat că abonamentele completate nominal de TPL sunt predate Inspectoratului Școlar, care face distribuția lor în școlile de proveniență ale elevilor.
Acordarea gratuității pe mijloacele de transport în comun pentru elevi implică un efort financiar de 63 de milioane de lei vechi lunar pentru Primăria municipiului Suceava. Lista elevilor beneficiari se întocmește în fiecare lună, pe întreg parcursul anului școlar, iar abonamentele trebuie actualizate lunar. Costul total al abonamentelor gratuite oferite de TPL se ridică la suma de 567 de milioane de lei vechi. Acestei sume i se adaugă cele 300 de milioane oferite lunar pentru abonamentele gratuite ale pensionarilor suceveni.



Recomandări

Cursuri gratuite la Centrul de Excelență în Astronomie și Astrofizică, pentru elevii care doresc să facă performanță