35 de turiști români, blocați la Lisabona, după ce Tap Portugal a anulat și al doilea zbor

Cei 35 de turiști care ar fi trebuit să revină duminică noaptea în țară sunt încă în Portugalia, după ce compania aeriană TAP Portugal a anulat și al doilea zbor, fără să dea explicații, potrivit informațiilor furnizate de Paralela 45, agenție prin intermediul căreia românii au plecat în vacanță, citată de Mediafax.
Unul dintre turiștii ținuți în Lisabona de aproape două zile, după ce compania aeriană a anulat zborurile spre țară, susține că firma aeriană TAP Portugal a promis că vor pleca la 17.00, ora României. Dacă și acest zbor se va anula, Mihai Tudose i-a anunțat pe români că vor pleca cu o cursă Tarom.
„Acum plecăm dintr-un hotel la Fatima, care e situată la 30 de kilometri de Lisabona. Cei de la TAP Portugal au promis că plecăm ora 15.00 (17.00 – ora României ). Asta ar însemna să ajungem pe la 21.00 în București. În caz contrar, vom pleca cu o cursa Tarom, așa ne-a spus premierul Tudose”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihaela Drăgușanu, unul dintre turiști.

Recomandări

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

42 de zboruri de pe aeroporturile din Iași și Bacău, cu aproape 7.000 de pasageri, au aterizat sau decolat de la Suceava

Turiști blocați la aeroporturile din Suceava și Rodos, după ce o aeronavă de la Fly Lili s-a defectat

Avionul se află la aeroportul din Suceava și în cursul după-amiezii de luni va veni o echipă tehnică, ce va decide dacă aeronava poate pleca spre Rodos
Avionul se află la aeroportul din Suceava și în cursul după-amiezii de luni va veni o echipă tehnică, ce va decide dacă aeronava poate pleca spre Rodos