35 de sucevence au primit diplome recunoscute în Uniunea Europeană în meseria de bonă, după ce au finalizat cursurile de calificare în ocupația de baby- sitter, organizate de Fundația Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava. După ce au trecut examenul final, pe 6 și 7 iunie, după zece săptămâni de cursuri teoretice, 120 de ore, dar și practică, 240 de ore, „mamele calificate” așteaptă să primească oferte de muncă în țară, dar și din străinătate.
Din comisiile de examen au făcut parte directorul Agenției de Prestații și Inspecție Socială Suceava, Mirela Florea, inspector în aceeași instituție Oana Moroșan, formatorii Nicoleta Daneliuc și Delia Dascălu, dar și reprezentanți ai Fundației Romanian Angel Appeal, Cristina Enache – coordonator regional și Anamaria Anton – asistent formare.