Campanie electorală studențească

35 de studenți candidează pentru Senatul Universității Ștefan cel Mare

Studenții suceveni, în febra campaniei electorale
Studenții suceveni, în febra campaniei electorale

Studenții Universității Ștefan cel Mare Suceava au intrat în febra campaniei electorale. Un număr de 35 de studenți din anii I și II candidează pentru cele 11 locuri care le revin în Senatul Universității și în consiliile academice ale facultăților.
Președintele Asociației Studenților din Universitatea Ștefan cel Mare, Sorin Grădinaru, ne-a declarat, ieri, că cea mai mare concurență este pentru locurile din consiliile academice ale facultăților de Inginerie Electrică și Economie, unde pe câte 6 locuri candidează 9 și respectiv 18 studenți.
Noutatea alegerilor o reprezintă faptul că din acest an studenții reprezentanți sunt aleși prin vot deschis, în baza noului regulament de alegeri propus de asociațiile studențești.
De astăzi până sâmbătă, studenții de la toate facultățile vor avea posibilitatea să își voteze reprezentanții în consilii și Senat cu ajutorul buletinelor de vot depuse în urne amplasate în toată universitatea.
Campania electorală a candidaților a început în 8 ianuarie, iar luni, 14 ianuarie, a avut loc dezbaterea „Studenții fac Universitatea”, organizată de asociațiile studențești ASUS și CAST, cu participarea decanilor facultăților și a studenților reprezentanți din fiecare facultate.
Circa 12.000 de studenți sunt așteptați la urne „Suntem a doua universitate din țară care promovează de anul acesta votul deschis și democratic pentru alegerea studenților reprezentanți. În aceste zile, practic în universitate se desfășoară o campanie electorală a studenților susținută de organizațiile studențești. Anul acesta s-a creat un model de alegere a studenților reprezentanți pe care dorim să-l promovăm și să-l implementam cu succes în anii următori.
Invităm toți studenții să participe la vot pentru a ajuta organizațiile studențești în reforma procesului de reprezentare a studenților în Universitatea Ștefan cel Mare Suceava”, a mai spus Sorin Grădinaru.
Votul studenților reprezintă 25 la sută din deciziile Senatului. Candidații care obțin cel mai mare număr de voturi vor ocupa cele 11 locuri din Senat, iar ceilalți, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi, își vor reprezenta colegii pe cele 20 de locuri din consiliile academice ale facultăților.
La Universitatea Ștefan cel Mare Suceava studiază aproximativ 12.000 de studenți.

Recomandări

10 membri ai comunității academice au îmbrăcat luni roba și toca de titular al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

Studenții universității din Suceava vor fi întâmpinați în acest an de „Doamna Toamnă” din flori

Studenții universității din Suceava vor fi întâmpinați în acest an de „Doamna Toamnă” din flori
Studenții universității din Suceava vor fi întâmpinați în acest an de „Doamna Toamnă” din flori

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii