Raportările GCS

34 de cazuri noi de Covid la Suceava, din 2.104 cazuri la nivel național

Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns oficial la 37.620 în județul Suceava, după ce în intervalul 24-25 noiembrie a crescut cu 34 de cazuri noi.
La nivel național, în același interval au fost înregistrate 2.104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 40 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în județele Cluj – 149, Timiș – 111, Arad – 110, Brașov – 107 și în municipiul București – 239.
Până pe 25 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.771.887 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 10.196 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până acum, 1.663.637 de pacienți au fost declarați vindecați, conform datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 424 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, din care 12 cazuri la Suceava.
În intervalul 24-25 noiembrie au fost efectuate 14.514 teste RT-PCR (8.047 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.467 la cerere) și 28.660 teste rapide antigenice.

Recomandări

Vaccinarea împotriva rujeolei a scăzut la sub 50 la sută și avem în Suceava peste 200 de cazuri de boală în acest an

Au aflat că au diabet cu ocazia testărilor gratuite oferite de ambulatoriul de specialitate din Suceava, de Ziua Mondială de luptă antidiabet