În luna martie

330 de pisici și câini de pe străzile Sucevei au fost sterilizați de Vier Pfoten



În cea de a doua campanie au fost sterilizate 330 de animale comunitare
În cea de a doua campanie au fost sterilizate 330 de animale comunitare

De la începutul anului și până în prezent, aproape 900 de pisici și câini fără stăpân au fost sterilizați, deparazitați și vaccinați de echipele Fundației Vier Pfoten, în urma unui parteneriat încheiat cu municipalitatea suceveană.
Cea de a doua campanie de sterilizare s-a încheiat acum două zile, bilanțul acesteia fiind de 330 de câini și pisici, după cum a precizat viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi.
“Cei de la fundația Vier Pfoten au fost prezenți pentru a doua oară anul acesta, în perioada 8 – 31 martie, pentru a realiza a doua campanie de sterilizare, vaccinare și deparazitare a câinilor fără stăpân din municipiul Suceava. Se vede efectul căldurii – dacă la prima campanie, din ianuarie, au participat 12 persoane, cu două mașini de prindere, și au fost sterilizați aproximativ 500 de câini, acum, cu doar jumătate din oameni și dotare, au fost sterilizate 330 de animale comunitare, adică mai mult de jumătate din cât s-a reușit prima dată.
Eu sper ca cei de la Vier Pfoten să revină, mai ales că am încheiat și o a doua colaborare foarte bună cu ei, iar efectele campaniilor de sterilizare deja se văd, prin numărul mult mai mic al cățelelor cu pui, în această perioadă a anului”, a declarat Lucian Harșovschi.
Cel puțin alți 800 de câini ar mai trebui să fie sterilizați
Municipalitatea suceveană estimează că numărul câinilor fără stăpân rămași nesterilizați este de 800 de exemplare, pe care speră să reușească să le prindă și să le sterilizeze în alte campanii pe care le vor derula.
“Sper ca anul acesta să reușim să sterilizăm cam toți atâția câini cât s-a realizat în cele două campanii, pentru ca la final de an să avem cât mai puține animale fără stăpân nesterilizate. Astfel, vom reuși, în timp, să scăpăm de problema câinilor și pisicilor fără stăpân, mai ales că legea nu permite alte soluții, decât sterilizarea. Vom continua cu strângerea câinilor de pe străzi, în special acolo unde avem multe reclamații, iar pe cei prinși îi vom duce în adăpostul din lunca Sucevei”, a adăugat viceprimarul Sucevei.
La fel ca și în campaniile anterioare, echipele de prindere a câinilor comunitari au întâmpinat probleme din partea locatarilor, pentru că unii oameni au ascuns animalele în scara de bloc și nu lăsau echipele de prindere să își facă treaba.
Campania din luna martie a avut și un alt efect, trei dintre câinii prinși și sterilizați fiind adoptați.