Modernizare

3,3 milioane de lei pentru reabilitarea punctelor termice și a rețelelor de distribuție din Suceava

Șase puncte termice din municipiul Suceava vor fi modernizate începând de anul acesta, iar, în paralel, vor fi efectuate lucrări de reabilitare a rețelelor de distribuție a agentului termic, pe unele porțiuni cu probleme. Acest lucru este posibil ca urmare a intervențiilor primarului Sucevei, Ion Lungu, la București, în scopul obținerii de fonduri în cadrul programului guvernamental „Termoficare 2006-2015”.
Edilul sucevean a fost ieri prezent la București, unde a avut întâlniri cu factori decizionali din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Ion Lungu a precizat că a obținut promisiuni ferme privind alocarea unei sume de 2,3 milioane de lei în cadrul programului menționat.
„Cu cele 2,3 milioane de lei de la Guvern și cu un milion de lei cofinanțare de la bugetul local, putem începe o nouă etapă de reabilitare a sistemului de transport și distribuție a energie termice și putem continua modernizarea punctelor termice, mai ales că la șase dintre ele avem deja făcute proiectele tehnice”, a declarat Ion Lungu.
Până acum au fost modernizate 19 din cele 49 puncte termice existente în municipiul Suceava.

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Peste 1,3 milioane de dolari, în cinci zile, bani strânși pentru Andreea Aniţa din Fălticeni. Mai este nevoie de un milion de dolari!

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au lansat cea mai mare campanie umanitară din țară: 2,3 milioane de dolari pentru o tânără din Fălticeni bolnavă de cancer