Moment festiv

33 de familii care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsnicie au fost sărbătorite la Șaru Dornei

Cuplurile sărbătorite au urcat pe scenă pentru a fi premiate
Cuplurile sărbătorite au urcat pe scenă pentru a fi premiate

Nu mai puțin de 33 de familii care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsnicie au fost sărbătorite duminică la Șaru Dornei, cu ocazia celei de-a XV-a ediții a Festivalului ”Bujorului de Munte”. Au fost momente emoționante pentru toți cei care au urcat pe scena amplasată în incinta stadionului din Neagra Șarului, atât pentru organizatori, cât și pentru cuplurile sărbătorite. Cătălin Iordache, primarul comunei Șaru Dornei, a spus despre oamenii care au cel puțin o jumătate de secol de conviețuire că sunt un model demn de urmat pentru generațiile tinere. ”Pentru că nu am putut organiza manifestări în perioada pandemiei, avem astăzi pe scenă cupluri care au 50, 51 sau 52 de ani de căsnicie. Vrem să împărtășim cu acești oameni idei și opinii despre modul în care trebuie să procedăm și noi ceilalți pentru a ajunge la această vechime în căsnicie”, a spus primarul Cătălin Iordache de pe scena unde se aflau și cuplurile de aur ale comunei.
Printre cei premiați s-au numărat familia preotului și a medicului Iorgu și Elena Petrovici. Aceștia au mărturisit că s-au cunoscut chiar în această comună în urmă cu 60 de ani, iar anul trecut au împlinit 51 de ani de conviețuire. ”Îmi aduc aminte că primul copil pe care l-am botezat în calitate de preot a fost chiar actualul primar, căruia îi doresc să iasă la pensie din această funcție. Și spun asta pentru că este un om demn de toată isprava, care muncește pentru comunitate, ajută oamenii din comună și de aceea consider că merită să îi fiți alături”, a arătat preotul Iorgu Petrovici. ”Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima nu doar mulțumirea noastră, ci și a oamenilor din Neagra Șarului, pentru tot ceea ați făcut. Știu că ați pus suflet și ați făcut lucruri frumoase pentru toată lumea. Trăim o emoție deosebită și sperăm să atingeți și dumneavoastră acești 50 de ani de căsnicie”, a arătat și medicul Elena Petrovici.
Pe scenă emoțiile oamenilor erau vizibile, iar unii dintre ei și-au stăpânit cu greu lacrimile. Au fost inclusiv oameni în baston care au ținut să participe la acest moment unic din viața lor, astfel încât se poate spune că sărbătoarea pentru aceste cupluri a fost una deplină. După ce au primit șampanie, tort, câte o floare și o diplomă, cuplurile de aur ale comunei Șaru Dornei au fost luate cu trăsură și transportate la Căminul Cultural Neagra Șarului, unde au avut parte de o altă surpriză: au primit o masă din partea Primăriei și a Consiliului Local Șaru Dornei.
Sărbătoarea ”Bujorului de Munte”, reluată după doi ani de pauză
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului ”Bujorului de Munte” de la Șaru Dornei s-a dovedit o reușită din toate punctele de vedere, iar oamenii din comună s-au arătat dornici să revină la viața de dinainte de pandemie. Cai de o frumusețe aparte au putut fi admirați, fotografiați și filmați în timp ce au intrat pe stadion pentru o scurtă paradă, iar mai apoi pentru a prelua cuplurile de sărbătoriți la coborârea de pe scenă. Până la începerea oficială a manifestării, pe scenă au urcat membrii Fanfarei ”Trandafirul” din Calafindești. A urmat apoi un scurt discurs al primarului Cătălin Iordache și al celor două invitate, deputatele Angelica Fădor și Mirela Adomnicăi. Ambele parlamentare și-au exprimat sprijinul pentru comunitatea din Șaru Dornei și pentru proiectele inițiate de primarul Cătălin Iordache, pe care îl consideră ”omul potrivit la locul potrivit”. În partea a doua a programului, pe scenă au urcat Laura Olteanu, Doina și Ciprian Petroaie, Andreea Florea, Pamfil Roată, Larisa Țugui, Alexandru Norocel, Cătălin Ciobanu, Recital Negrea Baltaru Cătălina și Band-ul, care au oferit momente extrem de apreciate de publicul prezent. Sărbătoarea de duminică de la Neagra Șarului s-a încheiat cu un foc de artificii.

Primarul Cătălin Iordache și deputatele Angelica Fădor și Mirela Adomnicăi
Primarul Cătălin Iordache și deputatele Angelica Fădor și Mirela Adomnicăi
Unul din cuplurile premiate la Șaru Dornei
Unul din cuplurile premiate la Șaru Dornei
Familia preot și medic Iorgu și Elena Petrovici au avut doar cuvinte de laudă despre eveniment
Familia preot și medic Iorgu și Elena Petrovici au avut doar cuvinte de laudă despre eveniment
Primarul din Șaru Dornei a oferit posibilitatea cuplurilor premiate să spună câteva cuvinte
Primarul din Șaru Dornei a oferit posibilitatea cuplurilor premiate să spună câteva cuvinte
Primarul Cătălin Iordache, alături de deputatele Angelica Fădor și Mirela Adomnicăi, pe scena festivalului
Primarul Cătălin Iordache, alături de deputatele Angelica Fădor și Mirela Adomnicăi, pe scena festivalului
Cai frumoși au putut fi admirați de oamenii prezenți la manifestare
Cai frumoși au putut fi admirați de oamenii prezenți la manifestare
Trăsurile cu cai frumoși au preluat cuplurile de sărbătoriți
Trăsurile cu cai frumoși au preluat cuplurile de sărbătoriți
Cu caii spre stadion
Cu caii spre stadion
Cuplurile sărbătorite au urcat pe scenă pentru a fi premiate
Cuplurile sărbătorite au urcat pe scenă pentru a fi premiate

Recomandări

CJ Suceava a modernizat încă două tronsoane de drumuri, în Voitinel și Șaru Dornei, care nu au mai fost asfaltate de mai mulți ani

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant