32,6 milioane lei, subvenții pentru crescătorii de ovine și caprine



Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început, joi, să achite prima tranșă de subvenții aferente anului 2008 destinate crescătorilor de ovine și caprine, plătind 32,6 milioane lei către 9.400 de fermieri, pentru un efectiv de 1,3 milioane de animale, a anunțat ieri instituția. Sprijinul financiar acordat pe cap de animal este de 25 lei.
De asemenea, APIA a solicitat Ministerului Agriculturii fonduri de aproximativ 51,7 milioane lei pentru încă 13.830 beneficiari cu un efectiv de 2,3 milioane animale.
„Până la acest moment, APIA a aprobat pentru plată toate solicitările eligibile pentru un efectiv de 3,6 milioane capete ovine/caprine. La începutul săptămânii viitoare, APIA va finaliza centralizarea datelor rezultate în urma controlului administrativ, fiind estimată aprobarea la plată pentru un efectiv de încă 1,8 milioane capete”, se arată într-un comunicat al Agenției.
Potrivit APIA, până la termenul limită de 30 iunie au fost depuse aproximativ 40.000 de cereri, pentru 6,5 milioane de ovine și caprine.
În ceea ce privește subvențiile pentru specia bovine, APIA a efectuat plăți în valoare de 443,3 milioane lei, pentru 217.286 de beneficiari, cu un efectiv de 1,3 milioane capete.
Totodată, APIA a solicitat 8,2 milioane lei pentru 3.360 fermieri, cu un efectiv de 23.000 capete. Pentru specia bovine, cuantumul sprijinului financiar este de 350 lei pe cap de animal.
Subvenția pentru bovine este acordată crescătorilor care dețin cel puțin trei vaci, cu o vârstă de minim șase luni, iar în cazul ovinelor și caprinelor sprijinul este acordat pentru animalele femele care au minim un an la data de 31 martie 2008.
Sprijinul face parte din schema națională de plăți pentru zootehnie, notificată la Bruxelles împreună cu alte forme de ajutor care pot fi aplicate pe o perioadă de trei ani de la aderare, respectiv până la sfârșitul anului 2009.