Îngrijorător

320 de abuzuri împotriva copiilor, sesizate la Protecția Copilului

La Protecția Copilului Suceava au fost sesizate, anul trecut, 320 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor din comunitate. Dintre aceștia, 209 au fost menținuți în familie, după ce atât copiii, cât și părinții acestora au fost consiliați, evaluați și au primit asistență și sprijin din partea specialiștilor din cadrul Protecței Copilului. Pentru 111 minori s-a stabilit măsura plasamentului în regim de urgență în sistemul de protecție. Unii au fost plasați în centre de plasament, în case de tip familial sau au fost dați în asistență maternală.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava desfășoară activități de prevenire a separării copilului de familia sa prin centre maternale, centre de zi pentru copilul normal și cel cu dizabilități, complexul de servicii comunitare Suceava, centrele de servicii comunitare din localitățile Fălticeni și Gura Humorului și cele două centre de recuperare.
Purtătorul de cuvânt al Protecției Copilului Suceava, Nicoleta Lența, a declarat că în ultima perioadă specialiștii de la Protecția Copilului monitorizează și inițiază acțiuni destinate copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. „A fost aprobat proiectul cu finanțare Phare „Transfer de Competențe, Formare, Abilități” – Extinderea Echipei Mobile – , care are ca obiectiv general extinderea sistemului echipei mobile prin lărgirea sprijinului integrării sociale a copiilor cu dizabilități, consilierea psihologică a copiilor preșcolari lipsiți de grija ambilor părinți, în situația în care aceștia sunt plecați la muncă în străinătate”, a mai spus Lența.

Recomandări

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”