Nereguli

32 de service-uri din județ, închise în urma controalelor inspectorilor RAR



Echipele de control au verificat nu mai puțin de 102 unități service auto
Echipele de control au verificat nu mai puțin de 102 unități service auto

32 de prestatori de servicii de reparații auto din județul Suceava au fost amendați drastic și li s-a suspendat activitatea, după cel mai amplu control privind legalitatea acestor activități organizat în județ.
Începând de luni și până joi, opt echipe de control ale Departamentului de Supraveghere de Piață din cadrul RAR, venite din toată țara, au descins, pe raza județului, în nu mai puțin de 102 service-uri, despre care, în urma unor evaluări preliminare, existau informații că și-ar desfășura activitatea fără respectarea prevederilor legale.
În cazul a 32 dintre prestatorii verificați s-a descoperit că efectuau lucrări de reparații și întreținere auto fără a deține autorizația tehnică de funcționare eliberată de RAR ori fără a respecta condițiile care au stat la baza autorizării.
În cazul altor ateliere mici, care nu aveau autorizații, nu s-a putut aplica vreo sancțiune, deoarece în momentul controalelor nu se aflau mașini în lucru, iar în care activitatea ilegală nu a putut fi dovedită.
De asemenea, au mai constatat inspectorii RAR, unele ateliere mici care nu erau autorizate au dispărut recent de pe piață.
„Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate în cadrul controalelor a fost de 31.800 de lei, abaterile cele mai frecvente constând în lipsa autorizației tehnice de funcționare, lipsa dovezilor care să demonstreze conformitatea activităților executate cu condițiile tehnice și de calitate impuse, folosirea de aparatură neverificată metrologic și utilizarea în procesul de reparație a unor echipamente și piese auto necertificate, neomologate și fără documente de atestare a calității”, a declarat inginerul Viorel Avasilcăi, șeful Compartimentului Zonal 5 Moldova din cadrul RAR, coordonatorul acțiunii din județ.
În județul Suceava sunt înregistrate 183 de unități service autorizate, iar înainte de control se aprecia că ar mai fi în jur de 50 care nu își desfășoară activitatea legal.
Drepturile unui client într-un service
Pentru a nu risca să fie înșelați, șoferii care ajung la un service sunt sfătuiți să verifice mai întâi dacă acesta este autorizat să-și desfășoare activitatea.
Apoi, orice client trebuie să ceară ca drepturile sale să fie respectate, în acest fel putând face și ulterior reclamații, dacă nu este mulțumit de lucrare.
Concret, unitatea service trebuie să deschidă o comandă în care să fie specificate cerințele clientului, lucrările care urmează a fi efectuate, plus un preț estimativ al acestora. De asemenea, unitatea este obligată să acorde garanții, atât pe lucrare, cât și pe piese.



Recomandări

ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa

ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa
ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu