Serviciul de Poliție Rutieră Suceava, sprijinit de formațiunile rutiere din județ și agenți de ordine publică atestați să desfășoare controale pe linie rutieră, a organizat o amplă acțiune de control în trafic, timp de trei zile, fiind urmărită în special depistarea conducătorilor auto aflați în stare de ebrietate, respectiv a celor care circulă cu viteză excesivă. În cele trei zile de controale, în perioada 6-8 februarie, au fost aplicate peste 500 de amenzi, iar nu mai puțin de 31 de conducători auto și-au pierdut dreptul de a șofa pe o perioadă cuprinsă între o lună și trei luni de zile.
Polițiștii rutieri au constatat în trafic inclusiv infracțiuni. Este vorba de trei șoferi care avea concentrații de alcool de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, trei șoferi care circulau fără permis ori cu permisul suspendat și un caz de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
În ceea ce privește amenzile, agenții rutieri au aplicat 543 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 166.000 de lei. Dintre amenzi, 289 au fost pentru depășiri ale limitei de viteză înregistrate cu radarul.
Referitor la cei 31 de șoferi care au rămas pietoni, nouă erau sub influența alcoolului, alți nouă au fost înregistrați de radar cu viteze care depășeau cu mai mult de 50 de km/h limita maximă admisă pe respectiva porțiune de drum, în timp ce alți șapte au fost sancționați pentru depășiri neregulamentare.
Cea mai mare viteză înregistrată de radar în localitate, în cadrul acțiunii, a fost de 117 km/h, pe Calea Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc. Șoferul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Cajvana, a fost amendat, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile.





