Din conturile Spitalul Județean

300 milioane de lei vechi pentru salvarea unui pacient



La Spitalul Judeţean, internat un pacient cu o boală rară în România
La Spitalul Judeţean, internat un pacient cu o boală rară în România

– Pacientul, un sucevean de 45 ani, suferă de o boală extrem de rară în România, specifică mai mult țărilor occidentale
– Afecțiunea care-i pune în pericol viața este dată de un microb din instalațiile de aer condiționat, iar singurul medicament ce dă rezultate a fost achiziționat de spital prin comandă specială, în cursul nopții trecute
O boală extrem de rară în România, specifică mai mult țărilor occidentale, a fost depistată la un sucevean internat actualmente la Spitalul Județean Suceava, a cărui viață depinde acum de un tratament în valoare de nu mai puțin de 300 milioane de lei vechi. Produsul, singurul care poate asigura vindecarea în asemenea situații, se achiziționează numai prin comandă specială, iar în cursul nopții trecute a fost pus la dispoziția pacientului.
„Dacă nu aveam fonduri suficiente, făceam chetă printre medici și tot îl cumpăram pentru a salva viața acestui om”, declară managerul celei mai mari unități sanitare din județ, Costică Dăscăliuc, făcând referire la acest caz excepțional.
– Boală „de import”
Pacientul pentru care Spitalul Județean a scos din cont 300 milioane de lei vechi a fost internat în cursul acestei săptămâni, cu diagnosticul de bronho-pneumonie. Pentru a înțelege mai bine cum un asemenea diagnostic, aparent banal, poate necesita un tratament atât de scump, trebuie spus că în unele cazuri această afecțiune este dată de o bacterie, Legionela Pneumonie, care se transmite prin aer, de la o persoană la alta, cel mai frecvent prin intermediul aparatelor de aer condiționat ale căror filtre nu au fost curățate corespunzător. Afecțiunea este o boală „de import”, ea fiind mai des întâlnită în țările occidentale, unde aerul condiționat se folosește mai mult decât la noi. În acest moment, în țara noastră, asemenea cazuri sunt foarte rare, ele fiind depistate îndeosebi la cei care au călătorit în străinătate. Modul în care suceveanul internat în prezent la Spitalul Județean a ajuns să se îmbolnăvească nu este încă foarte clar, dar cert este că administrația unității a făcut toate eforturile pentru a-l salva.
Miercuri seară, imediat după ce a aflat de acest caz, directorul Costică Dăscăliuc a dat dispoziție ca 300 milioane de lei vechi să fie scoase din cont pentru cumpărarea tratamentului necesar, în lipsa căruia bolnavul, în vârstă de 45 ani, și-ar fi pierdut viața.
– Sfaturi de la profesori din Iași și București
Pacientul pentru viața căruia conducerea spitalului face tot posibilul, era, potrivit medicilor, un bărbat sănătos până la apariția bolii. În urmă cu puțin timp, el a făcut o bronho-pneumonie care a fost tratată corespunzător de medicul de familie. Totuși, boala a avut o evoluție foarte gravă, într-un timp foarte scurt. Bărbatul a fost internat în Spitalul Județean, inițial în secția de Boli Infecțioase, unde a fost supus unui tratament mai puternic cu antibiotice. Fiindcă nici de această dată terapia nu a avut succes, ba dimpotrivă, starea sa înrăutățindu-se vizibil, medicii au ajuns la concluzia că nu poate fi vorba decât de microbul „Legionela Pneumonie”. Deși locul lui ar fi fost într-o clinică de specialitate din Iași sau București, pacientul a fost internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Județean Suceava, deoarece starea sa nu-l făcea transportabil. Cazul său este însă discutat cu profesori din centrele universitare Iași și București, unul dintre ei fiind dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, din capitală.
„Bolnavul este conștient, dar nu se poate deplasa pe distanțe mari, deoarece plămânii săi funcționează doar la un sfert din capacitate”, a precizat ieri dr. Dorin Stănescu, șeful secției Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Județean Suceava.
Sursa citată a arătat că pentru rezolvarea acestui caz, spitalul a comandat singurul medicament care dă rezultate, XIGRIS, care se administrează pe parcursul a 96 de ore. Un asemenea produs a fost comandat ultima oară în urmă cu 2 ani, pentru un bărbat care suferea de pancreatită cu potențial septic sever, care a evoluat în cele din urmă spre șoc toxico-septic. Atunci, el a dat rezultate, situație care va fi valabilă, speră medicul sucevean, și în acest caz.



Recomandări

Primăria Câmpulung Moldovenesc a obținut finanțare pentru construcția unui centru modern de îngrijiri paliative

Primăria Câmpulung Moldovenesc a obținut finanțare pentru construcția unui centru modern de îngrijiri paliative
Primăria Câmpulung Moldovenesc a obținut finanțare pentru construcția unui centru modern de îngrijiri paliative

Un sucevean a fost primul pacient din România cu diabet zaharat tip 1 care a primit o injecție săptămânală de insulină

Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru
Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru