Din punctul de vedere al ștampilei stând cu pupătoarea spre buletinul de vot, mă încadrez în acea categorie largă a românilor pe care-i doare undeva de viitorul președintele al țării. Dacă va fi desemnat Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Antonescu, Oprescu sau C.T. Popescu (nu văd de ce ziaristul ăsta marca „Sony” n-ar fi potrivit! ) mi-e totuna, fiindcă la fel mă va hărțui inspectorul fiscal, la fel mă va jupui birocratul, la fel mă va scuipa între ochi judecătorul și polițistul, dacă voi ajunge pe laba lor. Nu mă privește deloc ale cui sunt deștele strânse pe sforile care deschid robinetele naționale, atâta vreme cât trăiesc într-un perimetru unde nimic nu se va schimba nici peste cinci, nici peste zece, nici peste un milion de ani.
În pofida acestui pesimism – pe care îmi place să-l numesc realism -, cu drag plec urechea la cântecul marinarului, care propune ca din 471 de parlamentari să rămână 300. Merg mai departe și zic că din 471 ar putea rămâne foarte bine doar zece – câte cinci pentru fiecare cameră – fără să se simtă vreun neajuns. Ba cred că aceleași rezultate le-ar avea țara și dacă ar folosi numai un deputat și un senator, care în paralel ar putea îndeplini și rolurile de portari ale clădirii respective, dacă tot e să trecem pe economii.
Dar ideea lu’ Băsescu trebuie dusă până la capăt, fiindcă din inițiativa lui se deduce că, vreme de ani și ani, circa 200 de parlamentari au fost în plus. Și-atunci, ăștia trebuie să dea înapoi ce-au căpătat nejustificat, că altfel se strică echilibrul Universului. Întrucât e aproape imposibil de demonstrat cine a fost mai incompetent și mai puturos ca altul, ar trebui să se stabilească prin tragere la sorți care parlamentari au fost în plus. Iar aceștia să facă bine să returneze dulcile beneficii de care s-au bucurat și încă se mai bucură: pensiile, indemnizațiile, benzina și uzura mașinilor de serviciu, diurnele, profiturile de pe urma firmelor înființate pentru a pune în operă contracte cu statul… Așa-i corect, dacă vrem ca ideea lu’ Băsescu să nu fie bearcă.
Zilele trecute, o scriere de pe un afiș de campanie mi-a atras atenția: „De ce s-au unit toți împotriva mea? Pentru că eu sunt altfel!” Mă mănâncă limba să spun ceva, dar mai bine mă abțin.
