Sute de copăcei, care la bază au inscripționate numele unor copii din Suceava, au fost plantați ieri, în preajma celor două stații OMV din oraș – cea de la Bazar și cea din zona Metro.
Acțiunea inițiată de conducerea OMV Suceava s-a bucurat de un real succes, în condițiile în care aproape 100 de oameni, clienți și angajați ai OMV, împreună cu copiii lor, au mers sâmbătă, în ajun de Florii, să planteze copăcei.
“După ce în anii anteriori membrii echipelor de la OMV Suceava au participat la diverse acțiuni de donare sânge, ecologizare a unei zone afectate de gunoaie pe malul râului Suceava, plantare de copaci în zona ANL Burdujeni, etc, în această primăvară ne-am gândit la o acțiune inedită: plantarea de către copiii angajaților de la stațiile OMV Suceava a unor copăcei care să aibă numele copiilor. Astfel, copiii și-au inscripționat numele pe o plăcuță și au dat numele lor copacului pe care l-au plantat și care va crește împreună cu ei”, a declarat inițiatorul acțiunii, Dan Cușnir, dealer OMV Suceava.